Uitare de Sine.

Stropi reci, racorosi, imi ating pielea. Ploua din nou. Dupa canicula din zilele trecute, putina ploaie e binevenita. Bineinteles ca nu apuc sa ma bucur prea mult, sa dansez sau sa alerg prin ploaie. O simt in fuga, in drum spre masina parcata in fata casei. Timpul e pretios, suntem mereu in graba, mereu aflati la cinci minute intarziere de urmatorul obiectiv. Nu mai avem timp sa fim copii, sau sa simtim bucuriile copilariei. Am crescut mari. Vorba unui cantec: Pamant de foc, inima de gheata. Mi-am adus aminte de profesorul Randy Pausch. In teoriile lui, el spunea ca daca vrem sa fim fericiti, daca simtim ca nu avem nici un scop, tel sau menire a vietii, tot ce avem de facut e sa ne indeplinim visurile copilariei. Hmmm, o sa iau o foaie de hartie sa le scriu, in una din zilele astea. Numai de nu as uita.