Reverenta si semi-intuneric

Am testat un nou exercitiu. Plimbare si reverenta, l-am numit. Un fel de a merge constient, privind totul in jur ca pentru prima oara, cu ochi de copil. Cand am iesit pe usa, surpriza, ploua cu galeata. Nu a contat. Am pus o geaca de ploaie si mi-am continuat exercitiul. Am vazut picaturile invartindu-se fascinant in bataia vantului, iluminate de stalpii de pe strada, am ascultat stropii de apa cazand ritmic pe asfalt, am privit rauletele formate care se duceau involburate la vale, imprastiind irizatii de alb-cenusiu. Am tresarit odata cu traznetul, am clipit privind fulgerul printre ploape. Ce de ape! mi-am zis, si am inchis si ochii pentru o clipa. Am simtit ploaie prin panza subtire a gecii, rece si reimprospatoare. Am fost atras intr-un uragan de senzatii, infasurat in perceptia grandioasa a naturii manifestate la acel ceas tarziu al serii in forma specifica a unei ploi. Si mi-am dorit sa fim amundoi.