Posts

Showing posts from June, 2017

Crizantema

- De ce ai venit singur? Nu stii unde te afli? -Ba da, dar am fost curios, nu am intalnit nici unul dintre Vechii Zei pana acum. -Ce te face sa crezi ca El vrea sa te vada? -Aduc solutia problemei. -Care problema? -Problema care a existat dintotdeauna, inca din prima zi a vietii tale. Intreaba-L daca vrea sa ma primeasca si vom vedea. -Un moment. Piticul albastru se intoarse si intra in camera tronului. Dupa cateva minute se intoarse. - Poti intra. Nu te astepta ca sa iti fie iertate crimele. Si lasa toate armele aici. Inclusiv acul de par. Asa a zis. (Deci poate vedea viitorul, imi zic) -Pot fi oriunde in timp sau spatiu, simultan. Cand esti atat de aproape de perfectiune asa cum suntem noi, acesta e unul din avantajele colaterale, sa zic asa! imi spune El in momentul in care intru pe usa. Si nu, nu pot citi gandurile, dar pot vedea ceea ce vrei sa intrebi peste cateva clipe. Il recunosc, si ma intreb daca a luat aceasta forma pentru a imi fi cumva familiar, sau aceasta es

Senzatie-Luna

Esarfa, rosie ca focul, invaluie vantul, dar el, gandul, scapa, se strecoara prin ochiurile tesaturii, aventurii ce va urma, candva, vantul-catifea, atinge inima Lumii, bunii si raii sunt doar un concept, aspect al jocului dintre Alb si Negru.

Ochii din umbra

Alergand in noapte, ceata imprastiindu-se, ratusca devine frumoasa.

Reusita

Pe urmele lui Zoroastru, cautand un inel vechi de cand lumea, aur negru cu briliante sclipind enigmatic, printre covoare persane, fara a vorbi aramaica, intre gauri negre si lumi albastre, fara a ma naste din nou, calatoresc intr-o aventura nesfarsita, adunand energia risiita printre ganduri. Nu stiu cum de am colectionat atatea adjective, competitive abilitati avand rangul de unitati de baza in lupta impotriva minimalismului, dualismului ii multumesc cand am reusit sa zaresc Unitatea.

Albastru

Norii isi schimba forma, iluzii, ganduri aleatorii, reminiscente motorii, Sorii unui univers paralel, plin de el, imi aduc aminte de un purcel din a treia spita, pe nume Ghita.

Zen

Sageata strabate valea, gandul ucide realitatea, universul e gol.

Dorinte

Calator prin alte timpuri, ganduri, ere, tari sau anotimpuri, lumi de vis sau ochi albastri care doar acuma s-au deschis lasand lumina sa patrunda, zglobii imagini pe ecranul mintii, si linistea din spatele cuvintelor o caut inca azi, si ieri, si maine.

Talent

Semi-intuneric, Soarele e sus pe cer, cer culorile pastelate ale norilor desenati pe bolta instelata, lumina patrunde in fiecare crapatura alungand panzele monotone ale paienjenisurilor gandurilor garbovite de propria greutate.