Paracelsus - just another ordinary life

Aceleasi vorbe, aceleasi idei, intrebari cu sau fara ei, suflete fara piei, sau corpuri fara suflet, taceri fara urlet, sunet, amanet al ideii de fericire. Degeaba o cauti in nestire, nu iti sta in fire, fire de tort, inchisi intr-un cort, numit tara, afara sau intr-o doara, zamber amar sau nume special. Nu ai habar ce sa faci cu noi, cea mai grea e singuratatea in doi. Voi?

Mii de culori se joaca, intrepatrunse de lumina apusului, in fata ochilor mei, ramasi muti de atata splendoare, stralucind sinestezic si scuturand secretele stiintei sinelui.

Anul de gratie trei sute sase, nu am jucat tenis cu Ilie Nastase, nici nu m-am jucat cu focul grecesc, nu a fost cetate sa nu cuceresc. Frigul a venit pe ascuns, ca un fur, Insotita de haita si lupul cel sur, imi auzeam dardaind dintii, apoi a venit noaptea mintii. Deschid ochii, aprind lumina, astept sa cada cortina, as vrea sa renunt, dar nu ma las, am nevoie doar de o pana si un compas. Deschid ochiidin nou, lumea e departe de a fi un cavou, iar eu sunt un erou privind cerul albastru ultramarin. Vin.

Intentia care precede gandul este in spatele idei care misca Pamantul. Un soare, doi sori, de unte atatia nori care sa acopere cerul mintii? Umblam prin noapte ca sfintii cautand lumina inceputului, de vizitand Poarta Sarutului nu mai simtim nimic din emotia menita sa strabata secole, poate chiar milenii, Mirenii au ramas ascunsi in spatele hainelor, iar acum, chiar nu mai am nimic sa spun. Ma adun.

Sofer amator, caut un izvor nesecat de intelepciune. Pe bune, chiar gandul ca o sa imi vina randul imi aduce aminte fara cuvinte ca mintea minte. Cat pe aci sa fiu impertinent, desi sunt ancorat in prezent. Nu e un accident, dar dincolo de cuvintele cele mai dulci ca mierea, se afla doar Tacerea. Cu am zis, sofer amator, caut Vid creator. Am motor.

O noua zi, aceeasi placa acelasi cantec, dar nici o joaca de copil, pe inserat, nici un joc de jucat. Aceeasi noapte, diferent vis, ochiul care nu s-a mai deschis, acelasi vis, dar nu mai e loc pentru inca un joc de copil. Abil, ca un ninja amator, invat din nou sa zbor, avion cu motor, am uitat ca sa cobor la statia dintre castani, sunt prea multi ani lasati in urma mea. Am sa devin o stea.

Puiul de lup mediteaza, sensul vietii graviteaza in jurul cerbului care se adapa nestiut in izvorul rece de langa ulmul prabusit pe jumatate. Se poate?