Amintirile tineretii

Eram cu totii afara in strada. Fiecare cu gandurile lui, adus din cand in cand in prezent de cate o gluma buna. Nu faceam mare lucru, dar ne intalneam mereu, seara tarziu, dupa ce terminam munca. Unii rasuceau cate o tigara in coltul gurii, altii beau un pahar de suc sau o doza de bere. Vorbeam vrute si nevrute, intr-un mod aproape terapeutic. Cate unul mai injura guvernul, sefii sau pur si simplu vecinul de deasupra pentru simplu motiv ca nu era prezent. Cand era vreun turneu de fotbal mai schimbam subiectele. Mai discutam strategii, tehnici, schimbari si posibilitati de remiza mai ceva decat antrenorii nationalei. Mai rar cate o absenta. Aflai cum ca ghinionistul e plecat la vreo nunta sau inmormantare, ca deh, doar asta avea prioritate. Restul erau privite drept scuze improbabile. Copiii se mai invarteau prin jurul nostru, dar nu mai tarziu de ora noua seara. Era ceva idilic, linistitor in timpul petrecut pe strada, o colectivitate ascunsa in spatele zeflemelii si rasului sanatos, o legatura care ne conecta cu insusi sufletul strazii. Casele nu mai sunt, au fost daramate acum cateva zeci de ani. Pentru multa vreme, acolo a fost doar un teren viran. Acum se construieste o zona rezidentiala, cu parcari subterane, cu paznici, cu gym, cu farmacie. Dar chiar si acum, mi se mai intampla sa trec pe acolo, si o caldura ciudata se imprastie in pieptul meu, Cateva secunde mai tarziu imi aduc aminte ca "acasa" nu este numai un loc aparte. In unele cazuri este un timp anume. In cazul meu, aproximativ douazeci de ani in urma, plus sau minus unul.