Paracelsus - just another ordinary life

Probabil ca imi place sa simt adrenalina situatiilor limita, alta explicatie nu am pentru comportamentul meu din ultimele doua luni. Am inceput sa merg pe o strategie de risc maxim, castig maxim, ca si cum nu as mai avea rabdare sa tin in spinarea soarta intregii lumi, intr-o zi de luni sau joi, dar ramane intre noi ce am sa iti zic acum, nu sunt planuri pentru drum, nu vreau barca cu motor, ah, de as putea sa zbor ca in filmul urmator, pana peste 2-3 ani-anisori, cand mi se vor parea usori, dar mai e mult pana atunci, si eu nu stiu , vor fi si prunci, unul sau doi, dupa nevoi, sau poate dupa noroc, fiecare cu al sau soroc. Aproape ca as bea o bere, dar tot va zic la revedere.

Calator prin universuri si povesti de altadata stau ascunse printre versuri, vor sa iasa de indata la lumina si sa-ti zica unde-ai fost si ai uitat, cand in noaptea-ntunecata, te-adancisei in visat.

In jurul nostru se vorbeste de schimbare. Brexit, Destramarea uniunii europene. Semne. Pene. Schimbari minore, schimbari majore, schimbari care te iau pe sus, cand nu mai e nimic de spus, dar lumea e putin nervoasa, nu se lasa cu una cu doua, au fost obisnuiti asa, traind un pic caldut, comod si comfortabil, si cand asa ceva nu e valabil, incep sa se streseze, sa debiteze tot felul de prostii, sa scrie pe hartii, sa faca planuri, sa alerge prin lanuri de secara, sa astepte masini la scara, doar-doar nu o sa mai doara golul interior, spatiul vid caruia unii fiziologi i-au dat numele de inima.

Ascult sunetul originar, care se schimba cand si daca mananc putin praf de stele, o raza de soare si niste petale de nu-ma-uita. Si uite-asa as mai pleca undeva departe unde apa albastra, si clipa maiastra imi schimba muzica interioara.

Suntem inconjurati de electronice, un viitor de membre bionice, Embrionice, celulele mele se ridica la rangul de As de pica, e clasa intai materialul, am acces la tot arsenalul, Nu sunt ateu, am fost la Ateneu, dar neuronul meu functioneaza pe seleniu, stie si el ca apartine unui geniu, acuma se gandeste: "Qui prodest!". Slava Domnului ca m-am nascut modest. Priveste-mi mana, priveste-mi pasa, nu bagi de seama cum se misca masa, deja am facut ca sa dispara casa, In tine am toata baza, Dar cercul cu raza pretutindeni, si centrul nicaieri a disparut in cele sapte zari. Am mers pe cunoscutele carari, Erai in spate, incercai sa sari, cand eu zburam de-aici pana la Soare, si ma lipeam de lumea asta mare. In departare, Vedeam marea cea mare, dar gandul il pastram tot la carare.

Am vrut o jucarie. Parintia astia ai mei au fost neintelegatori. Nu stiu ce inseamna sa vrei ceva, dar sa vrei ceva acum. Nu mai pot astepta o secunda. Am dat putin din picioare, am urlat un pic, cam cum am vazut eu ca faceau salbaticii aia in filmul cu Tarzan. Curios lucru, de data asta nu a mai mers pacaleala ca de obicei. Mamica mea a plecat si ma lasat in magazin. Deci magia cu tropaitul si urlatul nu mai functioneaza. Cred ca data viitoare o sa o rog frumos. Acum tre sa alerg repede afara. Am o mamica de gasit. Mai vorbim noi cand ne mai vedem, data viitoare.

Ar trebui sa privim somnul ca pe ceva tot atat de important precum lumina soarelui pentru plante. E momentul in care noi plecam spre lumi de vis, ce niciodata nu s-au mai deschis inimii noastre pana in acel moment. Evident, as fi putut zice ca somnul este tot atat de important ca si mancarea, dar nepasarea noastra nu are limite cateodata, si indata, fara nici o treaba, mancam in graba, fara sa ne gandim ca mancam ca sa traim, si nu traim ca sa mancam. Ah, numai de am avea grija de noi cu tot atata binevointa ca si interesul nostru pentru a ne ajutat prietenii, si toata lumea ar deveni mai buna. Macar odata pe luna.

Albul devine cenusiu si negrul devine gri, spalate de ploaia care va veni, gandurile trec prin sita credintelor intemeiate de cunostintele celorlalti. Azi e marti si deja au trecut doua zile din aceasta saptamana. Tu cand vrei ca sa te trezesti? Iar imi zambesti. Dar in spatele mastii tale nu se ascunde nimeni de data asta.

Aerul mirosea a iarba proaspat cosita. Soarele isi facea loc cu greu printre copaci. O fetita privea un melc in parc, uimita, Iar langa râu eu admiram niste maci. Ai venit tiptil in spatele meu, Mainile tale calde mi-au acoperit ochii, Inima imi batea de parca vazusem un leu Oare ce ascunzi in ale tale inflorate rochii? Atunci am indraznit, te-am luat de mâna Sa iti arat in parc cel mai înalt stejar, Si tu-mi zambeai ca la o gluma buna, De care doar noi doi aveam habar.

Un catel latra. Pasarelele ciripesc bucuroase. Un copil isi striga mama. O matusa râde cu pofta, ascultand poznele nepotilor. Se aude un claxon, un biciclist grabit sa livreze un pachet. Cātelul alearga dupa biciclist, jucaus. Se intoarce inapoi la matusa. Vantul sufla linistit printre frunzele copacilor, parca prevestind ploaia. Soarele apare si el ghidus dupa un nor, aruncand o raza. Ati ghicit unde sunt? Da, asa e, sunt in parc, si e timpul de stat degeaba. Ii privesc pe ceilalti si ma privesc si pe mine in acelasi timp, atentia indreptata simultan spre interior, dar si spre exterior. E duminica dupa amiaza. Iar eu sunt.

Ma zbat intr-o stare indescriptibila, un fel de inghetare a idealurilor, unde pasiunea a disparut, si a ramas doar un pragmatism feroce, precoce, iar timpul a incremenit de asemenea. Nu stiu de unde a aparut aceasta migrare spre neconceput, aceasta cristalizare a incongruentului, dar cuvintele ies din mine asemeni unei fantani arteziene, gandurile se invart incontinuu intr-un ciclu repetitiv, iar emotiile sunt undeva departe, dincolo de linia orizontului. Auzisem de asa ceva atunci cand ne adancim in visat, si ne indepartam de ideea noastra de lume inconjuratoare. Dar nu imi inchipuiam ca o sa trec si eu printr-un asemenea stadiu. Aud alarma ca prin vis, deschid ochii si privesc ceasul. E 6.45, e timpul sa ma trezesc. Hmm, gandurile mele subconstiente sunt ceva cam abstracte, ar trebui sa incerc sa citesc si altceva in afara de Nissargata.

As vrea sa pot sa ating Soarele, cu degetul mic de la piciorul stang, dar am un pantof cantarind o tona o greutate transferata din fruntea pe care transpiratia curge siroaie, A venit Vara, si se indoaie pana si lingurita pentru iaurt. Nu este o noua Matrice, sunt pe campie, printre spice, privesc lumina, raza solara, ma duc la gara, biletul e pe masa, ma voi sui in primul tren spre casa.

A deschis telefonul sa imi arate pozele. Era atat de entuziasmata. - Erau 5. Prima a murit, era prea mare. Pe a doua a readus-o la viata vecina, dupa ce s-a nascut. Ceilalti trei s-au nascut fara alte complicatii. Intradevar, este foarte placut sa ii privesti, am intrebat ce rasa sunt, sa ma asigur, bineinteles ca erau pug. Primul catel care il cumpar o sa fie din rasa asta. Imi plac asa mult. Celalalt va fi Saint Bernard, pui, ca sa creasca odata cu copilul meu. Sa fie de nedespartiti. Ce idei am! Cateodata ma mir si eu. Ma uit la poze, zambesc, si imi continui treaba.

Am plecat hai-hui prin lume, peste sapte mari si tari, am vazut oceanu-n spume, munti semeti in departari. Am tot cautat intr-una frumusetea absoluta, admirasem chiar si Luna, stelele, mai mult de-o suta. Am cautat pacea, lumina, Limita perfectiunii, am gasit-o, bat-o vina, Dar nu unde credeau unii, Nu era in tari straine, nici in lumi de altadata, tot era ascuns in mine, si a fost ca niciodata, inceputuri de poveste ce a fost si ce mai este.

Arhanghelul a venit ca de obicei, emana lumina si sabia argintie, ne-am intalnit sub florile de tei, imi adusese raspunsul, se stie. Dar eu uitasem care a fost intrebarea, si el a spus simplu: Mai bine nu! Am mai stat un pic am privit marea. Si i-am raspuns in soapta: Poate tu! El a zambit, mi-a facut cu ochiul, si m-a imbratisat cu aripile lui, Pe loc am schimbat noul cu vechiul, Dar cand sa-i multumesc, ia-l de unde nu-i. Au trecut ani de-atunci, e multa vreme si cateodata seara-mi amintesc, o voce-mi spune: Frate, nu te teme, As vrea sa-l simt, dar nu il mai zaresc.

Reminiscenta a unei copilarii fericite, am luat buburuza in mana si am lasat-o sa urce pe degetul aratator, pentru a-si lua zborul. Am privit in ce directie se indrepta, si pentru o clipa am fost din nou copil. Am intrat intr-un fel de transa, am simtit mirosul ierbii proaspat cosite, si m-am intins usor cu spatele pe pamant, privind norii. Am exersat dematerializarea norilor pret de cateva minute. Am respirat cu nesat, mirosul unor tei din apropiere acoperindu-ma cu o nevazuta splendoare. Si apoi a sunat telefonul. "Poti sa faci o tura maine dupa-amiaza, avem pe cineva care s-a imbolnavit?". Si magia s-a evaporat, si am fost readus din nou in lumea de zi cu zi, cu probleme, stress, alergat de colo colo, ganduri acoperindu-se unul pe celalalt intr-o goana nebuna dupa o fericire de neatins. Am zambit, m-am ridicat, am baut o gura de ceai si mi-am continuat alergarea de seara. Nu de alta, dar se apropia ora mesei.

Am umplut sticla cea noua cu suc de portocale rosii. Am citit pe ea BPA Free. Oare ce o fi BPA astia? Deschid o fereastra pe internet si caut pe Google. Am gasit prima cautare. British Pig Association - asociatia crescotorilor de porci. Nu cred ca e asta. A doua cautare pare cea potrivita.  Bisfenol A sau BPA, este un compus organic, descoperit in anul 1891 de catre chimistul rus Alexandr Dianin, folosit in fabricarea anumitor mase plastice si rasini epoxy. Acest compus este in folosinta inca din anul 1957. Plasticul la care este folosit BPA este transparent si folosit la fabricarea multor bunuri de consum (biberoane, bidoane de apa, echipament sportiv, CD-uri sau DVD-uri) si pentru scopuri industriale cum ar fi invelisuri pentru conducte de apa. Anumite rasini epoxy, care contin BPA, sunt folosite pentru invelisul interior al conservelor si cutiilor pentru mancare si bauturi. Este de asemenea folosit pentru fabricarea hartiei termice care este folosita in general la casele de...

Aveam un gol in stomac, nici urma de fluturi, ca un portar intre buturi, am sarit din hamac. Golul a urcat mai sus, l-am simtit in inima, din intuneric a venit lumina, si nu mai e nimic de spus. Gatul mi-a devenit insetat, era ca un foc mistuitor, nu mi-am dat seama de cine mi-e dor, pana cand am zarit ultima carte. Aveam careul de asi, Ochiul deja mi s-a deschis. Imi prevedeam viitorul cu dichis, Eram cu totii cam retrasi. Lumina a venit din nou, probabil ca era scadenta, m-am jucat cu omnipotenta, intregul univers iesea din ou. Muzica din capul meu era cam tare, am deschis ochii , privirea mare, ne indreptam cu totii spre vale, si numai eu mergeam agale.

Picaturile de transpiratie curg siroaie, iar eu imi zic din nou si din nou, ca o mantra din alte vremuri: "Pot! Pot!". Nu mai e mult, aproape ca vad linia de sosire, simt cum picioarele mele alearga fara mine, mecanic, complet automat, ca si cum ar fi rezultatul unui obicei indelung antrenat. Nici nu imi amintesc exact cand am trecut, stiu doar ca am mai mers inca cinci minute, si apoi m-am prabusit pe o banca, respirand cu greu. Am baut cu nesat din sticla ce o aveam in rucsac. Abia ma mai tineam pe picioare, dar stiu ca ochii imi straluceau, asa cum straluceau si ochii celorlalti concurenti din jurul meu. E mai mult decat o victorie, este un triumf al mintii asupra materiei. "Am reusit", mi-am zis incet ca pentru mine insumi, "am facut un maraton!"

Imi desfac aripile larg, ma inalt spre cer, privesc vaile serpuind, muntii ma striga, imi amintesc o ruga, ii dau drumul in neant, frigul ma saluta, ma inconjor in vant, invat sa fac pluta, ma ascund printre nori, aproape dorind sa privesc spre zari, de matase alba, ceai de flori de nalba, ma asteapta cu toate cele, pe prispa casei mele. Ma trezesc.

Am trecut podetul spre mica insula din josul raului. In mijlocul ei este o bancuta. M-am asezat si am scos cartea din rucsac. Era liniste. Cateva pasarele guralive mai intrerupeau linistea cand si cand. Pana au aparut barcile. Cârmacii comentau in portavoce: Faster, faster! Iar caiacele alunecau pierzandu-se in ceata din amonte. Soarele a inceput sa coboare alene dupa case, iar tantarii bazaiau amenintator. M-am decis sa ma indrept spre casa. 138 de pagini citite. Nu e rau pentru ziua de azi. Gandul imi zboara la coferul de limonada dupa noptiera. Facut cu fructe adevarate, nu cu sare de lamaie ca limonada cumparata de Rapid Ionut din barul ala de fite. O seara buna va doresc.

Soarele e galben Ca lamaie verde, Ce nu se pierde Chiar si cand adorm? Uite un somn, Uite o stiuca, Nauca Mintea imi pleaca Departe. Citeam o carte Despre Thailanda, Am privit veranda Si am vazut un fluture, Ca efect, Predilect, A batut o data din aripi Si a inceput furtuna In Leningrad. Marte retrograd E de vina. Veniti de luati lumina!

In revers, un gand pervers, vrea sa se ascunda intr-un vers, il scot din intuneric, aprind lumina, dispare vina, mare cat China, si imi spun mie, ce alchimie, acum e aur curat, nevinovat. Iar am scapat.

Cand am intrat prima data acolo, inima mea s-a facut mica mica. Vacarmul asurzitor de voci, latrat si schelalaituri m-a facut sa simt cumva un fior pe sira spinarii. Alesesem deja ce sa caut, dar daca as fi putut, i-as fi luat pe toti, Ochii lor largi si plini de lumina ma priveau cu speranta, cersind putina dragoste. Cativa erau resemnati, ascunsi in cate un colt al custii lor, lipsiti de caldura unui prieten. Erau asa de multi. Centru de detentie canina e o experienta pe care ar trebui sa o traiasca oricine, macar odata in viata. In special copii, care ar trebui sa isi aleaga un companion si sa se bucure alaturi de el, la bine si la rau. Probabil ca altfel vom privi animalele atunci cand vom creste mari, daca avem aceasta sansa. Pun pariu ca va fi mult mai interesant si mai antrenant decat orice tableta sau smartphone. Dar ce zic eu, cine sunt eu ca sa fac asemenea afirmatii? Nu conteaza cine sunt sau ce fac, fa si tu aceasta vizita si vom vorbi dupa aceea. Sau poate doar vom tacea. ...

M-am asezat pe banca in parc si am privit lebedele si ratele si pescarusii si carabusii pret de o jumatate de ora. Dupa care am admirat apa involburata, luptandu-se parca cu traseul delimitat de o mana umana, cautand sa iasa din matca, chiar si pentru moment. Ca un incident aparte, desi nu citisem despre asta in nici o carte, am vazut intr-o parte a strazii o fata cu vioara, cantand un cantec care ne infioara. Si pe loc ne-am decis sa facem o halta, sa ne delectam amundoi cu o ciocolata calda. Ne-am asezat langa foc, ne-am facut loc, ea ar fi vrut sa o tin in brate, nu am bagat de seama, inca ma uitam dupa rate, dar chelnerul ne-a adus bautura, si a inceput sa ne povesteasca despre tara sa, nu ii mai tacea gura. I-am multumit politicos, m-am intors catre ea, da, am privit-o in ochi, si era asa de frumos. Ne-am sarutat pe inserat, ne-am aruncat in pat, spuse si nespuse, am realizat mai tarziu ca noaptea se cam duse, o noua zi incepuse, si asa intr-o doara, am plecat la gara. -Ne vedem ...

Incerc sa aflu cine sunt, sa nu ma mai inspaimant dimineata la trezire, cand sufar de despartire, ii zic adio lumii mele de vis, si parca ochiul mi s-a-nchis, dar ii deschid pe ceilalti doi, si imi aduc aminte de noi. cei care altadata comandau valurile marii, briza serii, si puterea lunii si a soarelui totodata. Imi pare rau dar aceasta carte e deja luata, imi spune bibliotecara desi nu parasisem autogara, in drumul meu spre autodepasire. Si acum privesc cu uimire, cum ma deschid incet ca o floare, si despartirea de Tine aproape doare.

Am testat un nou exercitiu. Plimbare si reverenta, l-am numit. Un fel de a merge constient, privind totul in jur ca pentru prima oara, cu ochi de copil. Cand am iesit pe usa, surpriza, ploua cu galeata. Nu a contat. Am pus o geaca de ploaie si mi-am continuat exercitiul. Am vazut picaturile invartindu-se fascinant in bataia vantului, iluminate de stalpii de pe strada, am ascultat stropii de apa cazand ritmic pe asfalt, am privit rauletele formate care se duceau involburate la vale, imprastiind irizatii de alb-cenusiu. Am tresarit odata cu traznetul, am clipit privind fulgerul printre ploape. Ce de ape! mi-am zis, si am inchis si ochii pentru o clipa. Am simtit ploaie prin panza subtire a gecii, rece si reimprospatoare. Am fost atras intr-un uragan de senzatii, infasurat in perceptia grandioasa a naturii manifestate la acel ceas tarziu al serii in forma specifica a unei ploi. Si mi-am dorit sa fim amundoi.

Suntem legati cu fire nevazute de ideea unui bine mai mare decat noi insine, iar lanturile se afla in minte, sub forma unor obiceiuri care ne consuma, pe plin de luna, simtim chemarea, oprim visarea, si furam marea cea neagra, cea rosie, cea plina de emotie, Inchidem ochii si evadam. Cantam.

Eram cu totii afara in strada. Fiecare cu gandurile lui, adus din cand in cand in prezent de cate o gluma buna. Nu faceam mare lucru, dar ne intalneam mereu, seara tarziu, dupa ce terminam munca. Unii rasuceau cate o tigara in coltul gurii, altii beau un pahar de suc sau o doza de bere. Vorbeam vrute si nevrute, intr-un mod aproape terapeutic. Cate unul mai injura guvernul, sefii sau pur si simplu vecinul de deasupra pentru simplu motiv ca nu era prezent. Cand era vreun turneu de fotbal mai schimbam subiectele. Mai discutam strategii, tehnici, schimbari si posibilitati de remiza mai ceva decat antrenorii nationalei. Mai rar cate o absenta. Aflai cum ca ghinionistul e plecat la vreo nunta sau inmormantare, ca deh, doar asta avea prioritate. Restul erau privite drept scuze improbabile. Copiii se mai invarteau prin jurul nostru, dar nu mai tarziu de ora noua seara. Era ceva idilic, linistitor in timpul petrecut pe strada, o colectivitate ascunsa in spatele zeflemelii si rasului sanatos, o...

Un zambet, o privire, un chip ca o parere, prin par o adiere a brizei cea de seara, si te voi visa iara, la noapte, iar in gandul meu cel de nepatruns, vad trupu-ti cum se-ndoaie, a ochilor vapaie, un foc de artificii, si-apoi ca licuricii, si stelele pe cer cad una cate una, dar nu vine furtuna, cea mica sau cea mare, e Soarele, rasare. Iar eu cad in visare.

Cand eram mic, mi-as fi dorit sa fiu condor, sa zbor, adica. Acesta e un vis usor de indeplinit, menit sa ma aduca cu picioarele pe pamant, si cant ca pentru mine insumi, din dormitor, ma inscriu la cateva lectii de zbor. Sa ajut pe toti copiii sa se joace cu cele mai frumoase jucarii. Mai stii? Adica sa ii invat pe ceilalti sa fie fericiti chiar daca ei  considera ca nu merita acest lucru. Sa construiesc, sa citesc, sa inot, spre cine stie ce mal, sa ascult un tropot, aflat pe spatele unui cal. Sa adorm la sfarsitul unei zile, obosit, dar fericit. Cat de putine vise interzise! De maine ma apuc de ele, ma dau in leagat, sau pe tobogan, si uite asa o sa mai treaca inc-un an.

Stropi reci, racorosi, imi ating pielea. Ploua din nou. Dupa canicula din zilele trecute, putina ploaie e binevenita. Bineinteles ca nu apuc sa ma bucur prea mult, sa dansez sau sa alerg prin ploaie. O simt in fuga, in drum spre masina parcata in fata casei. Timpul e pretios, suntem mereu in graba, mereu aflati la cinci minute intarziere de urmatorul obiectiv. Nu mai avem timp sa fim copii, sau sa simtim bucuriile copilariei. Am crescut mari. Vorba unui cantec: Pamant de foc, inima de gheata. Mi-am adus aminte de profesorul Randy Pausch. In teoriile lui, el spunea ca daca vrem sa fim fericiti, daca simtim ca nu avem nici un scop, tel sau menire a vietii, tot ce avem de facut e sa ne indeplinim visurile copilariei. Hmmm, o sa iau o foaie de hartie sa le scriu, in una din zilele astea. Numai de nu as uita.

Ploua. Pentru a cata oara? Poate Natura isi deplange soarta. Sau poate nu. Am vazut zilele trecute imagini de la Cernobal, 30 de ani dupa ce omul a parasit acel oras. Natura isi reclama locul, copaci, vegetatie luxurianta, care aproape ca acopera ceea ce a fost odata un oras vibrand, plin de viata. Vor mai trece inca cateva zeci de ani si noi nici nu vom mai sti ca a existat. Interesant punct de vedere, gasim ruine vechi de 4-5000 de ani, dar noi, cu technologia actuala, vom lasa arheologiei doar cateva gramezi de sticle de plastic. Orice altceva probabil ca se va destrama in urmatorii o mie de ani. Sa ne gandim la asta.Unde ne este locul nostru pe aceasta scara a universului? Suntem oare doar o nota de subsol, undeva la marginea unei pagini, in cartea celor cateva miliarde de ani cat va dura Universul, asa cum il stim? Or suntem facuti sa crestem, sa exploram, sa devenim o raza de lumina care va aprinde stiinta cunoasterii? Cine poate sti, totul este atat de vast incat singurul lucru ...

Ma invart in jurul axei mele, Imi traiesc viata intr-o linie dreapta, Doua dimensiuni, Ah, de as putea schimba sensul, in care apa curge, atunci cand norii, calatorii, toarna si spumega, si fulgera dezlantuind vanturile cele din Nord.

Inspir adanc, miros salcamii, in mintea mea danseaza ursii panda, iar pinguinii, oh, pinguinii, s-au ascuns, abscons, in borta cea rece, unde isi petrece mai toata noaptea, ascultand soapta pamantului, fiul Tacutului, neprihanitului, de peste deal. Luat de val, am inceput ca sa sfarsesc, sa nimeresc, in noaptea neagra, plina de vlaga, lumina alba din orasul cel vechi, acum sub apa. Cu ding si danga Suna talanga, langa campia cea nesfarsita. neirosita, Langa fantana cu apa vie, si vraji o mie. Tu unde esti printre povesti?

Ma invalui in ploaia ce se asterne usor, devin uraganul care ajunge la nori, mersul meu saltaret dupa un nor pe celalalt, ma face sa ma gandesc la vata de zahar din targul de vara. Si sunt iarasi copil. Cu stil.

Am ras putin cand am auzit prima oara cuvantul "Binging" in una din reclamele romanesti. Originar, cuvantul binge este legat de activitateade a manca in exces. Dar in ultimii doi ani a capatat un sens nou, peiorativ, si anume de a se referi la orice activitate in exces, in special la cea de a privi seriale cite o intreaga zi sau noapte. De ce vorbesc despre asta? Lucrez cateva ture de noapte, si ca sa ma acomodez mai bine am devansat putin orele de somn. M-am uitat la aproape un sezon intreg al uni serial, si am dormit de dimineata devreme pana dupa-amiaza tarziu. Acum m-a trezit ploaia, picaturile ei batand ritmic in geam. Ce pot face? Ma imbrac, imi iau geaca de ploaie, si ma indrept spre munca, zicand incet, ca pentru sine: Binging, ha ha!

Stam in fata casei, sorbind alene dintr-o limonada. Mai trece cate un vecin, cu care schimbam doua-trei vorbe. Mai ne intoarcem la paharul cu limonada, care se odihneste fara nici o grija pe veranda. Soarele este si nu prea, acum ca l-au acoperit cativa nori. E mai bine asa. Singura mea problema e cu puful asta de la plopi, care a umplut tot parcul. Imi cam curge nasul, o fi de la asta, o fi cumparat cineva prin jur vreun parfum Channel (da, sunt alergic la asta), nu am idee. Imi termin bautura si ma indrept alene spre camera. Nu, mai intai o sa ma duc sa imi fac o salata cu de toate. Pe urma ma pregatesc de un seminar live de peste ocean. Vara asta a venit in sfarsit. Si imi place.

Un cuvant ales, un dublu inteles, o bobina, o combina, o raza de soare, un muschi ce nu mai doare, o floare, un arici pogonici, un om ce nu e de pe aici, niste urzici, un soricel, o codita de purcel, sau de maimuta, un vecin ascultand Guta, vantul adie usor, eu, cam incepator, dar tot vreau sa zbor.

Inspir cu nesat aerul alb stralucitor, mirosind a menta proaspat culeasa. Simt inima cum imi bate mai repede dupa antrenamentul de seara. Intr-o doara, las apa rece sa mi se scurga pe pielea infierbantata de soarele amiezii. Huhurezii, au inceput sa cante pe campul din care se revarsa macii infloriti. Pititi dupa hornul cel lipsit de fum, acum, doi porumbei apropiindu-se unul de celalalt, ganguresc suav.

Ma intorc spre casa, traversand parcul de langa strada mea. Vantul adie usor, o briza racoroasa, binevenita dupa caldula inabusitoare din miezul zilei. Aproape ca imi lipseste ploaia din zilele trecute. Soarele dispare incet la orizont, colorand cerul in nuante violet. Cerul e senin, cu doi trei nori razleti. Undeva in stanga mea aud o pasare cantand. Imi simt picioarele grele, iar ochii aproape ca mi se inchid. Tanjesc spre patul meu, ma inchipui lasandu-ma furat de somn intre cearsafurile racoroase. Ma simt putin obosit dupa doua ture de noapte. Sunt sigur ca voi dormi foarte bine asta seara.

Aerul apasa greu pe pieptul meu care vibreaza ritmic acordandu-se la tesatura universului, intr-un mod care moduleaza recunostinta fata de scanteia care ne aprinde imaginatia.

Te tineam de mana, ne uitam la luna, iar florile de cires se scuturau una cate una. Luna imi facuse cu ochiul, am privit ghiocul, am citit viitorul, am dat cu presupusul, ne-am adus aminte ca am privit apusul. Am uitat de luna, tot ceea ce mai stiu e ca te tineam de mana. O stea pe cer s-a stins, iar in acel moment buzele noastre s-au atins.

Se uita la ceas. Era deja ora 11. "Mai as sta o jumatate de ora" isi zise. Pana la urma filmul la care urma sa se duca cu iubita incepea la 14:30. Dar simti ca trebuie sa ajunga neaparat la toaleta. Se ridica alene, dupa ce s-a intins putin spre stanga, putin spre dreapta. Dar cand venea inapoi de la toaleta, gata sa se aseze din nou in pat, telefonul ii atrase atentia. 14 mesaje necitite. Lua telefonul. Nimic interesant care sa nu poata fi facut mai tarziu. Intra putin pe unul din jocurile pe care le juca. Contrui o baraca pentru soldati, trimise oamenii la cules de fructe si vanzare la piata. Apoi realiza ca somnul deja fugise intre timp, si era perfect treaz. Deschise geamul larg. Asculta distrat un instructor tipand in parc, incercand sa invete un caine sa stea jos la comanda. Apoi gandurile ii fugira la o problema de rezolvat, la un plan pentru zilele urmatoare, la tura de munca din seara aceasta. Deschise calculatorul, scrise putin la una din cartile care erau in lucru....

1. Feel into your own vital energy and use your heart as a channel for understanding how your energy wants to take a physical form. 2. Participate in life and make note of what moves you, bot good and bad. Investigate. 3. Cultivate the good and follow the bad to its solution. 4. Make a list of goals. Work towards them. 5. Learn from your mistakes. Keep going. Practice, practice, practice.

Era in parc cu doi catei. Unul mai fioros, legat cu un lant de mana lui, altul mai jucaus, alergand in jurul lor. Fiorosul s-a oprit un moment, a facut o treaba mare, in mijlocul unei poieni inflorite, si a inceput sa zburde fericit dupa aceea. Stapanul s-a oprit, s-a cautat in buzunare, a scos o punga, a facut curat dupa catelul sau, si s-a indreptat spre cosul de gunoi pentru caini. Abia a aruncat punga, ca celalalt caine si-a facut si el treaba. Scoase omul a doua punga, zambind, si se indreapta spre locul faptei. Repeta scenariul anterior, dupa care isi striga cateii, si pleaca linistit spre casa. Plimbarea de seara s-a terminat.

   Am coborat jos in curte. Doi dintre prietenii mei jucau sah. I-am privit timp de doua jocuri, fiecare a castigat cate unul. Din afara jocului, mi-a fost foarte usor sa observ cum ambele partide au fost pierdute din cauza neatentiei, iar cel care a gresit mai putin a castigat. Ceea ce ma face sa ma gandesc ca daca esti atent, deja poti fi un jucator de sah decent. Probabil ca teoria asta merge aplicata si in viata.     Apoi m-am asezat la masa de joc. Am castigat prima partida relativ usor, aplicand ceea ce tocmai invatasem. Pe urma am devenit sigur pe mine, si am inceput sa gresesc. Am pierdut foarte repede. A treia partida am castigat-o la limita, datorita faptului ca el a gresit mai des decat mine.     Concluzia: Ne este foarte usor sa fim detasati cand suntem in afara jocului, dar e mult mai greu sa facem acelasi lucru cand suntem in timpul jocului. 

Aceasta alergare pune sangele in miscare. Sunt recunoscator si fericit astazi, pentru ca picioarele mele, dragele de ele, m-au purtat ca vantul, si ca gandul, iar pufii de plop cadeau usor, ca neaua acoperind trandafirii.

O priveam cu coada ochiului. Era ceva amuzant in felul ei de a alege un pepene rosu. Ii ciocanea usor si asculta sunetul, cautand o muzicalitate aparte, numai de ea stiuta. Dupa cateva incercari a gasit in sfarsit unul pe placul ei. Apoi s-a intors cautand locul unde sunt pungile, aveam deja una in mana si am oferit-o din reflex, fara ca macar sa ma intorc si sa ma uit. Abia dupa aceea am privit-o, am zambit politicos unul altuia, iar eu mi-am continuat cumparaturile saptamanale. Sincer, cred ca s-a prins ca o priveam pe ascuns, poate a simtit, cine stie, intuitia asta feminina e capabila de multe chestii. Ne-am mai intalnit de cateva ori dupa aceea. Nu ne-am salutam, nu ne-am vorbit niciodata. Doar zambim, inclinam capul schitand un salut numai de noi stiut, si ne vedem de drum. Atat.

Luna si soarele imi misca picioarele, o cometa hazlie, o tin drept tichie, desi nu am habar, daca e margaritar, Si e lumina pe drum. Simt un parfum de fructe de padure, si alte note pure, Ma scarpin in barba ma opresc din cantat, si ma intreb cand am uitat cine sunt.

Sunt primul Olar, sunt cel care a descoperit focul pentru prima oara. In mainile mele pamantul capata forma. Sunt aici si acolo. Sunt prezent oriunde in spatiu si timp. Sunt o omida hranindu-se cu posibile viitoruri alternative pentru a deveni fluturele care calatoreste liber in orice Univers, folosindu-se de vers.