Wednesday, 8 October 2014

Rasarit

Cel mai adesea viata e atit de scurta, iar noi ne petrecem timpul facand altceva decat ceea ce ar fi trebuit. Poate ca ocaziile pierdute pina acum le intrec cu mult pe cele pe care le-am fructificat. Ne purtam ca si cum am avea tot timpul din lume, dar nu il avem. Ne permitem sa suferim, cel mai adesea cu mult mai mult decat ar fi cazul. Ne-o facem cu mana noastra. Mai mereu noi suntem cei care ne creem iadul chiar aici, in insignifianta noastra existenta. Tot noi am putea fi si cei care ne creem paradisul. Am putea fi, daca nu am fi atat de des incapatanati, atat de coplesiti de sentimentul propriei importante, atat de obedienti fata de regulile cu care societatea ne-a dresat, atat de bine incat acceptam chiar voluntar sa suferim. In numele a ce? Adesea suferim in numele unor datorii imaginare, a unor idei gresite, sau din cauza unor lucruri pe care le-am inteles incomplet, sau total gresit. De ce? Tocmai pentru ca suntem oameni. Tocmai pentru ca vrem sa traim. Tocmai pentru ca nu vrem sa suferim. Vrem sa fim fericiti. Nu pare paradoxal, sa suferi in numele fericirii? Ceva, undeva, in aceasta ecuatie e gresit. Nu am pretentia ca va pot spune ce anume. Cel mai adesea aceste intelegeri, aceste dumiriri, sunt personale. Nu le poti imparti cu nimeni. Le poti doar trai. E ca si cum te-ai trezi intr-o incapere plina de oameni care dorm. Si care cred ca acest cosmar, pe care ei il traiesc, e real. Si stiti care e culmea? Ca el este real. Este, si in acelasi timp nu este. Colac peste pupaza, femeile au puterea de a accepta infinit mai multe compromisuri decat barbatii. Ele vad, simt si stiu ca ceva in viata lor nu este in regula. Dar totusi isi accepta destinul. Si continua sa sufere cu inversunare. In numele ideei lor ca iubesc o persoana. Aiurea. O persoana pe care o iubesti si care te iubeste nu te-ar face niciodata sa suferi. Niciodata.
Ele nu au fost invatate nicicand ca viata poate fi si altfel. Ca Iubirea adevarata poate exista, ca ea poate fi ceva atat de natural ca si actul de a respira. Ca ea te poate cuprinde, te poate ameti, te poate tulbura, dar in acelasi timp te poate rasfata, alina, intelege si avea grija de tine. Nu avem educatia necesara si discernamantul necesar pentru a intelege acest lucru. Nu stim a Sti.
Cu toate astea, ceva trebuie facut. Cineva trebuie sa inceapa. Un exemplu apare intotdeauna atunci cand avem nevoie de el pentru a merge mai departe. "Atunci cand ingerii nu iti mai pot vorbi, ei pun cuvintele lor in gura cuiva din jurul tau," Dar tu stii sa asculti?

Trebuie sa inveti asta. Pana la un anumit moment dat, suferinta e singurul nostru profesor capabil sa ne invete ceea ce trebuie sa invatam. Dar cu ce pret !
Gandeste-te la asta. Inspira adanc. O noua zi va urma.

9 aprilie 2009

No comments:

Post a Comment