In adancuri

Unde as vrea sa reiau un mai vechi proiect, pe numele lui mic "Vindecarea prin povesti" . Episoadele anterioare cuprind: Printesa balului. Ploaia. Sanctuarul.

In adancuri.

Acolo va voi provoca sa va aventurati astazi. Aveti deja o varsta. Se presupune ca traiti deja in mijlocul lumii. Lumea, asa cum o stim, cu partile ei bune si rele. Inchidem ochii. Lasam lumea intreaga in urma. Deschidem ochii. Suntem intr-o barca, in mijlocul unei mari albastre si clare. E atat de liniste in jurul nostru. Sarim in apa. O simtim asa cum este la suprafata, calduta si transparenta. Claritatea ei ne face sa ne simtim incantati. Privim sub noi. Se intrezaresc peisaje efemere, nedefinite.

Ne scufundam usor. Observam cu uimire ca nu simtim nevoia sa respiram. Poate ca in aceasta poveste, am luat deja forma omului peste. Savuram senzatia de imponderabilitate, de relaxare perfecta, de lipsa a oricarei incordari sau crispari. Hotaram sa ne folosim de oportunitate pentru a plonja in adancuri. Ne scufundam printre bancuri de pesti ce dau din coada bucurosi. Observam o clipa broasca testoasa care se misca alene pe linga noi. Continuam sa coborim. Incet incet se instaleaza un semi-intuneric odihnitor. Inotam in voie prin labirintul de corali, care se valureste in bataia unui imaginar vant. Ne lasam cuprinsi de frumusete. Ne umplem sufletul cu ea, ca si cum am dori sa adunam rezerve pentru zile intregi, obisnuite si gri, care vor urma. Observam undeva o stralucire, care parca ne cheama. Si asa ajungem la intrarea intr-o pestera, din care raze de lumina mai ies din cand in cand in afara ei.

Intram, si observam mirificul ce ne inconjoara. Este o pestera plina de cristale de cuart, colorate in alb, galben, rosu, verde si albastru. O simfonie de culori. Observam cum ea se continua, in adanc, coborand iar si iar. Pe masura ce inaintam, cristalele sunt din ce in ce mai mari. Atingem unul din greseala, si instantaneu in minte ni se desfasoara, asemeni unui film, ultima relatie avuta cu o persoana pe care o iubim. Dar acum nu mai suntem in ea, ci in afara ei, privind-o ca un spectator. Ne analizam, vedem cum am procedat, inca de la inceputuri. Vedem ce am facut bine, ce am facut rau. Cum am ajuns pana unde suntem acum. Tragem concluziile. Alt cristal, de o culoare diferita. De data asta sunt evenimente legate de familie. Intelegi ideea, si inca mai ai si alte categorii de observat. Alte culori, care probabil sunt din alte suite de evenimente. Observi cum, pe masura ce inaintezi, ai in fata evenimente din ce in ce mai indepartate, unele chiar din copilaria ta. Observi formele. Unele cristale te atrag mai mult decat celelalte. Aproape ai ajuns in fundul pesterii. Deja povestile din jur iti aduc aminte lucruri demult uitate, din frageda copilarie. Ce sa vezi, insa... Chiar unde peste se parea ca se termina, este o alta intrare, dincolo de care parca se intrezaresc cristale nemaipomenit de frumoase. Acum te gandesti, sa continui sau sa ma opresc aici? E alegerea ta. Mai poti zabovi, mai poti observa fragmente care te atrag, studiind ca un observator impasibil scenele din viata ta. Sau poti trece dincolo, in acea camera noua. Tu alegi. De acum, stii ce ai de facut! Cand credeti ca ati terminat, inotati inapoi, iesiti la suprafata si inspirati puternic. Pe masura ce expirati, deschideti usor ochii.

 Aceasta poveste ne ajuta sa intram in contact cu toate acele scene din viata noastra, bune sau rele, pe care inconstient le-am lasat in suspans, fara sa le rezolvam si sa tragem concluziile de rigoare. Un mod simplu de a mai scapa din "balastul " emotional si mental. Poate fi repetat atat cat simtit nevoia.

11 martie 2009