Demnitate si lemn de nuc

Intr-o alta viata,
odata de demult,
matematician fiind,
am incercat sa rezolv
ecuatia Vietii.
Racoarea diminetii,
vecinul care vrea sa discute,
am realizat ca sunt atatea necunoscute
incat nici macar nu ar incapea,
nici daca ar vrea,
intr-o gaura neagra
ce isi reneaga
propria-si supernova.
La prova
corabia viselor mele,
de data asta fara nacele,
dar cu vreo doua trei umbrele,
isi luase zborul spre stele.
Dragele de ele
ar fi vrut sa ma tina departe de belele.
Ielele
dansau in cerc,
in jurul izvorului cu apa vie,
o mie
de licurici
ar fi vrut sa isi ia zborul de aici,
sa fuga printre pitici
si alti inamici.
Tu ce mai zici?