La amiaza

Privesc cerul. Nu fac nimic altceva. Asezat pe spate, mirosul de iarba ma invaluie si ma face sa prind radacini. Simt pamantul colturos impungandu-mi coastele. Dar continui sa privesc cerul. Norii se misca aparent fara nici o noima. Incerc sa gasesc un pattern, dar fara succes. Ei se deplaseaza cu gratie, acolo unde vantul ii rostogoleste. Exista o intreaga armonie in spatele acestei miscari, imi zic, privind un nor in forma de iepuras, a carui codita ii dispare destramandu-se efemer. Dar dupa o vreme chiar si gandurile mele incep sa de destrame, lasandu-ma in urma doar pe mine mie, si mirosul de iarba, si vantul care imi mangaie pielea incalzita de razele soarelui. Si o senzatie nevazuta si nemaiauzita de fericire.