Nea Mitica [ II ]
Viata la tara (sau altfel spus o introducere in fabulosul satului transilvan) - fragment-
de Mihalache Catalin
Era zi de sezatoare. Adica fusese, caci deja soarele se ascundea dupa Dealul Balaurului.Un timp tocmai bun pentru povesti. Iar nea Mitica incepu sa se simta in largul lui dupa vinul rosu care fusese adus cu galetile de catre gospodari.
-Istoria noastra incepe demult pe la inceputul secolului trecut, undeva inainte de primul mare razboi de reintregire a neamului nostru. Pe atunci dealul acesta al Balaurului nu avea nume. Al batrin al meu, cinstit sa ii fie numele, picase la pat. In tineretile lui se zice ca fusese dus la scoala de solomonie, tocmai in crugul pamintului. Acum insa puterile il lasasera, si chiar si el simtea ca moartea ii dadea tarcoale. O mai pacalea cu fierturi de plante culese la momente numai de el stiute, dar si acestea se gaseau din ce in ce mai rar. La vremea aceea furtuna mare se abatuse asupra tarii, din cele care se cheama acum tornade si uragane. Matura totul in cale si se indrepta spre satucul nostru. Auzind el isi ruga nepotii sa ii aduca cufarul din pod si bastonul din beci. Nepotii ii facura mosului pe plac, cu toate ca nu intelegeau ce are de gand.
Si atunci al batrin scoase din cufar unul cite unul 7 pieptare pe care le imbraca tacticos. Arunca peste ele o tundra alba, isi agata toaca de gat, isi lua cu el pravila, friul din scoarta de mesteacan si cu toporisca intr-o mina, cu bastonul in cealalta, isi incepu urcusul spre varful dealului. Cu greu ajunse in virf, iar cerul deja incepuse sa se intunece in departare. Se auzise ca orasele fusesera aproape distruse de furtuna, acoperisurile luate de vant, pomii scosi din radacini, geamuri si usi scoase din balamale...
... si cum spuneam, ajunse mosul in varf. Se desculta, puse opincile cu fata in jos, si sta cu picioarele pe el, isi puse palaria invers si incepu un stravechi ritual. Lua patru furcute de lemn si le infipse inspre cele patru parti ale lumii. Apoi facu un semn in aer cu toporisca zicand Cuvintele invatate din batrani. Atunci pentru o clipa mi s-a parut ca il zaresc pe balaurul aflat in spatele furtunii. Desi slabit , mosul meu era puternic, si avea cu el uneltele sale de solomonar.Ploaia batea repede si norii incepeau sa se destrame. Soarele sotea capul ghidus dintre ei. Dar abia atunci se vazu nenorocirea. Era ceea ce numiti voi acum tornada...si se indrepta direct spre el. Vorbele batranului solomonar au umplut valea. Stravechiul descinten nu mai fusese rostit de veacuri. Cartea prafuita insa fusese deschisa, nu mai putea da inapoi acum. Ar fi murit sigur.
Foc, focuşorul meu,
Eu te-oi învăli,
Tu nu te învăli,
Eu voi dormi,
Tu nu dormi,
Eu voi somna,
Tu nu somna,
Eu voi visa,
Tu nu visa,
Să te faci laur, balaur,
Cu solzii de aur,
Să te duci la dusmanul meu,
Să-l împungi, să-l străpungi,
Cu nouă cozi întorcătoare,
Cu nouă picioare îmblătoare,
Cu nouă împungătoare
Furtuna ajunsese acum pe varful dealului, il cuprinsese si ramasese pe loc. Aidoma Sfantului Gheoghe omorind balaurul batranul statea in mijlocul furtunii, batind toaca agatata de gat, starnind Vantoasele si rostind fara oprire Marele Descintec. Incet incet cerul redeveni albastru, vinetiul cetii imprastiindu-se. Mosul meu, inca sprijinit in toiag, aproape inghetat.
Spre seara m-a chemat la el. Singur. M-a pus sa incui usa odaii si eu am si inceput cu intrebarile:
-Tataie, chiar era un balaur in nori? Cum l-ai oprit? Ce a fost ceea ce am vazut?
-Apai Ticule (asa imi zicea), tu cred ca ai fost singurul care a vazut balaurul din spatele furtunii. Din mosi stramosi se zice ca numai un balaur poate opri un alt balaur. Ceea ce am facut eu a fost un lucru prostesc, dar oricum zilele imi sunt numarate, asa ca important e ca am salvat satul, oamenii, orataniile si putina lor agoniseala. Ca sa pot face asta am trezit Balaurul din mine, iar lucrul asta a scurs si ultima farima de viata pe care o mai aveam. Dupa ce mor sa imi iei cufarul meu si sa il duci in pestera lui Stoian si sa il ingropi. Lumea mea trebuie sa moara odata cu mine. De mult nu a mai reusit nimeni sa trezeasca Balaurul din el si sa apuce sa traiasca destul pentru a povesti despre asta. E mai bine ca astfel de lucruri sa cada prada uitarii.
A avut dreptate.Inima lui obosita a incetat sa mai bata spre dimineata.
10/2006
de Mihalache Catalin
Era zi de sezatoare. Adica fusese, caci deja soarele se ascundea dupa Dealul Balaurului.Un timp tocmai bun pentru povesti. Iar nea Mitica incepu sa se simta in largul lui dupa vinul rosu care fusese adus cu galetile de catre gospodari.
-Istoria noastra incepe demult pe la inceputul secolului trecut, undeva inainte de primul mare razboi de reintregire a neamului nostru. Pe atunci dealul acesta al Balaurului nu avea nume. Al batrin al meu, cinstit sa ii fie numele, picase la pat. In tineretile lui se zice ca fusese dus la scoala de solomonie, tocmai in crugul pamintului. Acum insa puterile il lasasera, si chiar si el simtea ca moartea ii dadea tarcoale. O mai pacalea cu fierturi de plante culese la momente numai de el stiute, dar si acestea se gaseau din ce in ce mai rar. La vremea aceea furtuna mare se abatuse asupra tarii, din cele care se cheama acum tornade si uragane. Matura totul in cale si se indrepta spre satucul nostru. Auzind el isi ruga nepotii sa ii aduca cufarul din pod si bastonul din beci. Nepotii ii facura mosului pe plac, cu toate ca nu intelegeau ce are de gand.
Si atunci al batrin scoase din cufar unul cite unul 7 pieptare pe care le imbraca tacticos. Arunca peste ele o tundra alba, isi agata toaca de gat, isi lua cu el pravila, friul din scoarta de mesteacan si cu toporisca intr-o mina, cu bastonul in cealalta, isi incepu urcusul spre varful dealului. Cu greu ajunse in virf, iar cerul deja incepuse sa se intunece in departare. Se auzise ca orasele fusesera aproape distruse de furtuna, acoperisurile luate de vant, pomii scosi din radacini, geamuri si usi scoase din balamale...
... si cum spuneam, ajunse mosul in varf. Se desculta, puse opincile cu fata in jos, si sta cu picioarele pe el, isi puse palaria invers si incepu un stravechi ritual. Lua patru furcute de lemn si le infipse inspre cele patru parti ale lumii. Apoi facu un semn in aer cu toporisca zicand Cuvintele invatate din batrani. Atunci pentru o clipa mi s-a parut ca il zaresc pe balaurul aflat in spatele furtunii. Desi slabit , mosul meu era puternic, si avea cu el uneltele sale de solomonar.Ploaia batea repede si norii incepeau sa se destrame. Soarele sotea capul ghidus dintre ei. Dar abia atunci se vazu nenorocirea. Era ceea ce numiti voi acum tornada...si se indrepta direct spre el. Vorbele batranului solomonar au umplut valea. Stravechiul descinten nu mai fusese rostit de veacuri. Cartea prafuita insa fusese deschisa, nu mai putea da inapoi acum. Ar fi murit sigur.
Foc, focuşorul meu,
Eu te-oi învăli,
Tu nu te învăli,
Eu voi dormi,
Tu nu dormi,
Eu voi somna,
Tu nu somna,
Eu voi visa,
Tu nu visa,
Să te faci laur, balaur,
Cu solzii de aur,
Să te duci la dusmanul meu,
Să-l împungi, să-l străpungi,
Cu nouă cozi întorcătoare,
Cu nouă picioare îmblătoare,
Cu nouă împungătoare
Furtuna ajunsese acum pe varful dealului, il cuprinsese si ramasese pe loc. Aidoma Sfantului Gheoghe omorind balaurul batranul statea in mijlocul furtunii, batind toaca agatata de gat, starnind Vantoasele si rostind fara oprire Marele Descintec. Incet incet cerul redeveni albastru, vinetiul cetii imprastiindu-se. Mosul meu, inca sprijinit in toiag, aproape inghetat.
Spre seara m-a chemat la el. Singur. M-a pus sa incui usa odaii si eu am si inceput cu intrebarile:
-Tataie, chiar era un balaur in nori? Cum l-ai oprit? Ce a fost ceea ce am vazut?
-Apai Ticule (asa imi zicea), tu cred ca ai fost singurul care a vazut balaurul din spatele furtunii. Din mosi stramosi se zice ca numai un balaur poate opri un alt balaur. Ceea ce am facut eu a fost un lucru prostesc, dar oricum zilele imi sunt numarate, asa ca important e ca am salvat satul, oamenii, orataniile si putina lor agoniseala. Ca sa pot face asta am trezit Balaurul din mine, iar lucrul asta a scurs si ultima farima de viata pe care o mai aveam. Dupa ce mor sa imi iei cufarul meu si sa il duci in pestera lui Stoian si sa il ingropi. Lumea mea trebuie sa moara odata cu mine. De mult nu a mai reusit nimeni sa trezeasca Balaurul din el si sa apuce sa traiasca destul pentru a povesti despre asta. E mai bine ca astfel de lucruri sa cada prada uitarii.
A avut dreptate.Inima lui obosita a incetat sa mai bata spre dimineata.
10/2006
Comments
Post a Comment