Nea Mitica [ V ]
Viata la tara (sau altfel spus o introducere in fabulosul satului transilvan) - fragment-de Mihalache Catalin
Saptamina trecuse repede. Se pregatea sa revina acasa. O ultima discutie cu copilandrii care ii erau atat de dragi.
- Imi plinge inima dragii mei, cand vad cum va traiti viata...Aici la voi apa nu este apa...ci doar ceva care ii seamana, aerul nu este aerul pe care il stiam, ci doar o sumedenie de mirosuri si otravuri, de la masini, fabrici si altele. Nici chiar mancarea pe care o mancati nu ar trebui sa poarte acest nume. Consumati in numele placerii tot felul de amestecuri de zahar si alte chimicale, beti cu atata ardoare Cola, care nu este pentru mine decat un fel de sifon putin dulceag cu un usor gust de cafea. Atata timp pierdut n fata unei sticle care se umple de culori, mutand de colo colo pitici sau vrajitori, atatea discutii inutile pe internet. Nimic din ceea ce faceti nu mai are vlaga. Ar trebui sa veniti pe la mine in iarna asta, sa vedeti cum e sa te plimbi cu picioarele goale prin zapada, sa mananci un bulz de branza cu mamaliguta atunci cand te ia foamea, sa gustati din mierea mea de albine si sa ne tavalim prin nameti.
Nepotii il urmara pina la strada, asigurandu-l ca vor veni.
Mergea cugetand la ceea ce fusese invatat de mic. Cum ca apocalipsa nu este o legenda, ci o stare de fapt. Un mod de a gandi. Corect, spre binele intregii lumi, sau nu, aducand cu sine apocalipsa in viata ta. Sfarsitul lumii venise ca un talhar, rapindu-le oamenilor tot ceea ce aveau mai de pret. Propriile simtiri, propriile idei, dar mai ales bucuria de a trai. De va lasa lucrurile sa decurga de la sine. Rise vazand pe o masina unul din vechile simboluri ale Fratiei. "Mercedes Benz" citi cu coada ochiului si se intreba oare cati mai stiau acum ce inseamna acest stravechi semn. Cercul cu 3 spite - lumea in care traim, cea in care visam si cea in care gandim toate intalnindu-se in Centru. Si un val de idei navalira precum lupul in stana.
Incepu sa isi aminteasca atatea persoane, atatea gesturi minore, atitea subintelesuri pe care pina atunci nu le bagase in seama. Mesterul din chioscul de langa stadion unde ascutea foarfece si cutite, cantaretul la vioara din metrou, cel ce era cunoscut drept mare patron la televizor si multi altii. Toti folosind gesturile atat de familiare copilariei lui. Deodata se simtea ca acasa. Pretutindeni. Asadar Fratia nu pierise pentru totdeauna. Inca exista, iar oamenii ei se luptau pentru a indrepta lumea, fiecare folosindu-si puterile ascunse si nu numai. In copilaria era legenda lui preferata, ce in care oamenii cei mai deosebiti de pretutindeni se adunau inca din vremuri imemoriale pentru a pune la cale un mod de a indrepta lumea. Erau pretutindeni unde era nevoie de ei. Li se spunea circari, mesteri care ridicau palate sau menestreli. Dar toate acestea le stia pierdute. Si mosul al batrin banuia ca a fost ultimul dintre ei.
Plin de avant se indrepta din nou spre casuta sa, spre linistea care il cuprinde pe inserat si spre pacea pe care o cauta de atata vreme. Asadar Apocalipsa era doar o gluma sinistra. Lumea era in continuare pe maini bune.
12/2006
Saptamina trecuse repede. Se pregatea sa revina acasa. O ultima discutie cu copilandrii care ii erau atat de dragi.
- Imi plinge inima dragii mei, cand vad cum va traiti viata...Aici la voi apa nu este apa...ci doar ceva care ii seamana, aerul nu este aerul pe care il stiam, ci doar o sumedenie de mirosuri si otravuri, de la masini, fabrici si altele. Nici chiar mancarea pe care o mancati nu ar trebui sa poarte acest nume. Consumati in numele placerii tot felul de amestecuri de zahar si alte chimicale, beti cu atata ardoare Cola, care nu este pentru mine decat un fel de sifon putin dulceag cu un usor gust de cafea. Atata timp pierdut n fata unei sticle care se umple de culori, mutand de colo colo pitici sau vrajitori, atatea discutii inutile pe internet. Nimic din ceea ce faceti nu mai are vlaga. Ar trebui sa veniti pe la mine in iarna asta, sa vedeti cum e sa te plimbi cu picioarele goale prin zapada, sa mananci un bulz de branza cu mamaliguta atunci cand te ia foamea, sa gustati din mierea mea de albine si sa ne tavalim prin nameti.
Nepotii il urmara pina la strada, asigurandu-l ca vor veni.
Mergea cugetand la ceea ce fusese invatat de mic. Cum ca apocalipsa nu este o legenda, ci o stare de fapt. Un mod de a gandi. Corect, spre binele intregii lumi, sau nu, aducand cu sine apocalipsa in viata ta. Sfarsitul lumii venise ca un talhar, rapindu-le oamenilor tot ceea ce aveau mai de pret. Propriile simtiri, propriile idei, dar mai ales bucuria de a trai. De va lasa lucrurile sa decurga de la sine. Rise vazand pe o masina unul din vechile simboluri ale Fratiei. "Mercedes Benz" citi cu coada ochiului si se intreba oare cati mai stiau acum ce inseamna acest stravechi semn. Cercul cu 3 spite - lumea in care traim, cea in care visam si cea in care gandim toate intalnindu-se in Centru. Si un val de idei navalira precum lupul in stana.
Incepu sa isi aminteasca atatea persoane, atatea gesturi minore, atitea subintelesuri pe care pina atunci nu le bagase in seama. Mesterul din chioscul de langa stadion unde ascutea foarfece si cutite, cantaretul la vioara din metrou, cel ce era cunoscut drept mare patron la televizor si multi altii. Toti folosind gesturile atat de familiare copilariei lui. Deodata se simtea ca acasa. Pretutindeni. Asadar Fratia nu pierise pentru totdeauna. Inca exista, iar oamenii ei se luptau pentru a indrepta lumea, fiecare folosindu-si puterile ascunse si nu numai. In copilaria era legenda lui preferata, ce in care oamenii cei mai deosebiti de pretutindeni se adunau inca din vremuri imemoriale pentru a pune la cale un mod de a indrepta lumea. Erau pretutindeni unde era nevoie de ei. Li se spunea circari, mesteri care ridicau palate sau menestreli. Dar toate acestea le stia pierdute. Si mosul al batrin banuia ca a fost ultimul dintre ei.
Plin de avant se indrepta din nou spre casuta sa, spre linistea care il cuprinde pe inserat si spre pacea pe care o cauta de atata vreme. Asadar Apocalipsa era doar o gluma sinistra. Lumea era in continuare pe maini bune.
12/2006
Comments
Post a Comment