Sa ne jucam pe hartia alba, asternem cuvinte, nimeni nu minte, dar adevarul e ascuns omis sau proscris. Oare ti-am zis ca uneori chiar si visele pot deveni realitate? Dar cel mai adesea trebuie sa muncesti pentru ca aceasta sa se intample.
Luminile alearga pe marginea strazii, In aceasta dimineata. Sunt treaz doar pentru a adormi din nou, Iar cand noaptea va veni, Ochii nostri largi deschisi Vor contempla Luna, Pentru a cata oara? Si constat ca nu, Inca nu imi doresc o bicicleta.
Am doua amintiri dragi mie pe care vreau sa le incredintez hartiei... Prima, e cand mergeam cu tataia in parc, si eu aveam 5-6 ani...si alergam ca nebunul ..si el saracul dupa mine, si eu ma distram si radeam pina nu mai puteam si alergam iar....(nu te-am uitat tataie!....si sper ca nici tu...acolo unde esti acum). A doua , cand ma duceam la frate-meu- care era clasa a 7-a- la sedinta cu parintii (ca daca se ducea tata o incasa serios de cuminte ce era) si cand am iesit cu el de mana ma opresc niste fete de clasa a 12-a de la internatul liceului si imi zic - Sa ii zici lui Paul ca daca ne mai alearga in pauze si ne stropeste cu pistolul ala cu apa nu stiu ce ii facem! La care eu ma intorc spre frate-meu si ii zic: Sa nu le mai alergi si sa le stropesti da? Da! Da! ranjeste el la mine. Culmea e ca fetele au plecat multumite ca i-am zis. 12/2006
Comments
Post a Comment