"La tara"
Privesc ruinile bisericii altadata atat de plina de viata. Acum mai sunt trei ziduri pe jumatate prabusite. Au trecut doar 30 de ani, dar parca ma desparte o eternitate de copilaria mea. Am ajuns din nou "la tara", in locurile in care inocenta era la ea acasa. Am traversat podul candva refacut, care acum pare sa dea semne de oboseala. Nu mai este folosit, unul nou de beton a fost construit la un kilometru departare in josul raului, iar masinile pot in sfarsit sa treaca nestingherite. Tufe mari de salcami acopera prundul garlei, in locurile in care altadata nici macar iarba nu apuca sa creasca. Aici bateam mingea cu totii dimineata, dupa care ne racoream in apa curgatoare si cristalina. Nici puntea peste parau nu mai este. Cateva scanduri innegrite pe care intemperiile vremii nu le-au distrus inca, si natura care isi recastiga locul in aceste tinuturi uitate de timp. Am urcat usor dealul pe muche, doar pentru a gasi iarba pana la brau, si crengile aplecate ale unor pomi care n...