Paracelsus - just another ordinary life

  Am descoperit acest loc intamplator, in timpul unei calatorii in Peru. Este numit Puerta de Hayu Marca de catre localnici, tradus in Poarta Zeilor. Legendele spun ca orice om poate folosi aceasta poarta, daca gandurile sale sunt pure, iar intentiile sale sunt autentice, aliniate cu ceea ce sufletul isi doreste cel mai mult.  Legendele contin adesea o farama de adevar, dar cheia folosita pentru a deschide aceasta poarta s-a pierdut candva, in negura vremurilor, atunci cand unul din Inaltii Preoti ai unei demult uitate religii s-a refugiat aici, departe de spanioli. Cand invazia a fost iminenta, acesta a folosit Cheia celor Sase Raze Solare, pentru a deschide poarta si a pasit in lumina orbitoare, disparand pentru totdeauna.  Am atins curios piatra rece, in locul in care cheia a fost folosita, si lumina m-a invaluit, linistindu-mi gandurile.  Fac un pas, si realizez ca sunt in acel pub, unde am intalnit-o pe Ea prima data, de Sfantul Valentin. Ma uit, am in mana...

Mesajul zilei de azi: Adesea Cu ochii in ecranul Telefonului mobil Am invatat Fara sa vrem Sa ne jucam De-a v-ati ascunselea Cu noi insine. Sufletul nostru E atat de bine pitit Incat cu greu il mai putem gasi.

Intinde-ti aripile Si zboara Inger mic! Destinul tau te asteapta Dupa coltul strazii Ascuns dupa lumina Stalpului de telegraf. Nu stiai?

Cautandu-mi centrul Dansez in jurul celui mai profund inteles Ascuns in sufletul meu. Nu are sens sa inoti impotriva curentului. Accepta tot ceea ce iti este oferit Si lasa-te patruns de tacerea Care apare intre secunde.

Tocmai mi-a venit o idee, de acum incolo cand merg undeva la mare, ocean sau alt fel de apa, o sa pun o sticla cu un mesaj cu data, locul, numele, un mic cadou si adresa de email, sa vad unde si cand va fi gasita. Ce parere aveti?

Cel mai adesea viata e atit de scurta, iar noi ne petrecem timpul facand altceva decat ceea ce ar fi trebuit. Poate ca ocaziile pierdute pina acum le intrec cu mult pe cele pe care le-am fructificat. Ne purtam ca si cum am avea tot timpul din lume, dar nu il avem. Ne permitem sa suferim, cel mai adesea cu mult mai mult decat ar fi cazul. Ne-o facem cu mana noastra. Mai mereu noi suntem cei care ne creem iadul chiar aici, in insignifianta noastra existenta. Tot noi am putea fi si cei care ne creem paradisul. Am putea fi, daca nu am fi atat de des incapatanati, atat de coplesiti de sentimentul propriei importante, atat de obedienti fata de regulile cu care societatea ne-a dresat, atat de bine incat acceptam chiar voluntar sa suferim. In numele a ce? Adesea suferim in numele unor datorii imaginare, a unor idei gresite, sau din cauza unor lucruri pe care le-am inteles incomplet, sau total gresit. De ce? Tocmai pentru ca suntem oameni. Tocmai pentru ca vrem sa traim. Tocmai pentru ca nu vr...

Un, doi, trei, Ce de purcei isi baga nasul prin sufletul nostru zilele astea! Chiar si luna noua nu mai atrage dupa sine fluxul si refluxul gandurilor noastre. Dar luminita sagalnica inca mai arde in adancul muntelui ascuns, acest Kogaion numit pur si simplu suflet-treaz. Vocea ascunsa a celui  ce am fost ma cheama Acasa, dar drumul e lung, si (imi este somn), am obosit asteptand un tren care nu va mai opri niciodata in  aceasta gara. Si luna plina nu mai poate trezi lupul din noi.

Imi este somn, abia am terminat tura de noapte. Ma mut la casa noua  si am gradina. Pisica doarme linga mine  si toarce. Afara zapada s-a topit  si e gheata. Lene...