Paracelsus - just another ordinary life

 Incerc din nou ritmul si jocul,  incerc sa trezesc focul,  apa rece ma inconjoara tacut,  oare ce am facut in acel vis al meu in care conversam cu un alt zeu. 

Sa ne jucam pe hartia alba, asternem cuvinte, nimeni nu minte, dar adevarul e ascuns omis sau proscris. Oare ti-am zis ca uneori chiar si visele pot deveni realitate? Dar cel mai adesea trebuie sa muncesti pentru ca aceasta sa se intample.

Vad muntele in spate, ascuns in orizontul brigantin, Acum avem de toate, dar cum de nu mai vin ideile si gandul, lumina si pamantul, magia e ascunsa si viata, viata isi cere dreptul la nemarginire, incerc sa o ating, sa prind o amagire care apare si dispare ca magarul in ceata. Mama ei de viata!

Aceleasi vorbe, aceleasi idei, intrebari cu sau fara ei, suflete fara piei, sau corpuri fara suflet, taceri fara urlet, sunet, amanet al ideii de fericire. Degeaba o cauti in nestire, nu iti sta in fire, fire de tort, inchisi intr-un cort, numit tara, afara sau intr-o doara, zamber amar sau nume special. Nu ai habar ce sa faci cu noi, cea mai grea e singuratatea in doi. Voi?

Mii de culori se joaca, intrepatrunse de lumina apusului, in fata ochilor mei, ramasi muti de atata splendoare, stralucind sinestezic si scuturand secretele stiintei sinelui.

Anul de gratie trei sute sase, nu am jucat tenis cu Ilie Nastase, nici nu m-am jucat cu focul grecesc, nu a fost cetate sa nu cuceresc. Frigul a venit pe ascuns, ca un fur, Insotita de haita si lupul cel sur, imi auzeam dardaind dintii, apoi a venit noaptea mintii. Deschid ochii, aprind lumina, astept sa cada cortina, as vrea sa renunt, dar nu ma las, am nevoie doar de o pana si un compas. Deschid ochiidin nou, lumea e departe de a fi un cavou, iar eu sunt un erou privind cerul albastru ultramarin. Vin.

Intentia care precede gandul este in spatele idei care misca Pamantul. Un soare, doi sori, de unte atatia nori care sa acopere cerul mintii? Umblam prin noapte ca sfintii cautand lumina inceputului, de vizitand Poarta Sarutului nu mai simtim nimic din emotia menita sa strabata secole, poate chiar milenii, Mirenii au ramas ascunsi in spatele hainelor, iar acum, chiar nu mai am nimic sa spun. Ma adun.

Sofer amator, caut un izvor nesecat de intelepciune. Pe bune, chiar gandul ca o sa imi vina randul imi aduce aminte fara cuvinte ca mintea minte. Cat pe aci sa fiu impertinent, desi sunt ancorat in prezent. Nu e un accident, dar dincolo de cuvintele cele mai dulci ca mierea, se afla doar Tacerea. Cu am zis, sofer amator, caut Vid creator. Am motor.

O noua zi, aceeasi placa acelasi cantec, dar nici o joaca de copil, pe inserat, nici un joc de jucat. Aceeasi noapte, diferent vis, ochiul care nu s-a mai deschis, acelasi vis, dar nu mai e loc pentru inca un joc de copil. Abil, ca un ninja amator, invat din nou sa zbor, avion cu motor, am uitat ca sa cobor la statia dintre castani, sunt prea multi ani lasati in urma mea. Am sa devin o stea.

Puiul de lup mediteaza, sensul vietii graviteaza in jurul cerbului care se adapa nestiut in izvorul rece de langa ulmul prabusit pe jumatate. Se poate?

Eu cu tine, tinandu-ne de mana, privind asfintitul. Cititul in stele, il lasam pentru iele. Ielele, singurelele, bantuie visele lasate in urma. Urma scapa turma, dar tu cum ai scapat curat? Si fara pata din armata soldatilor de tinichea. Ce belea!

Palarie-n-trun picior, si cravata pentru mâna gand razlet fara de rima si al inimii motor Vantul bata si strabate un albastru infinit, eu invat sa dau din coate, tastele bit dupa bit. Iar un intreg nou univers isi va deschide portile perceptiei in umbra uniform-directiei cativa ani lumina si vers Rimele au incetat sa mai spuna povesti tu nu mai esti ce ai fost. Rost?

Pierdut printre atatea ganduri, care au disparut efemer, imediat ce s-au manifestat, ideal de Mentat, ori menta ori coriandru, imbratisand tandru idea de Absolut. Mai ceva decat Gelu si Menumorut, ori Molda, iar s-a marit solda vanzatorilor de vise, dar usile raman inchise, si noi batem, batem si ciocanim, pana cand uitam sa iubim. Iar noaptea mintii se apropie incet-incet. Tu chiar crezi ca ai timp berechet?

Am aprins Focul, unde-i norocul? ganduri apasa, compas pe masa, apa de flori, cu capul in nori revin, si din nou, fara nici un cadou depasesc ultimul nor, ador sa zbor.

Timpul a incremenit, distanta care ne separa a devenit brusc multinuiversala, chiar daca suntem unul langa celalalt. Incerc sa inteleg acest ireal concept al apropierii fata de inima Universului, dar versului ii este prea greu sa se desfasoare desi mintea incearca sa se coboare din turnul de veghe.

Statistic vorbind probabilitatea ca noi sa fim propria noastra iluzie se apropie vertiginos de suta la suta. Pare cusuta cu ata alba, o floare de nalba miroseam  parca ieri, te asteptam in alte seri, in alte veri, dar tu nu erai nicaieri, sufletul meu.

Calatorim din loc in loc,  dar atunci cand zicem noi, sau eu, mai mereu, ne referim la acest trup,  acest grup de muschi, oase si  alte ponoase.  Dar demult am uitat ca trupul pentru suflet, este asemeni unei haine pentru trup, acoperindu-l in fata intemperiilor, imperiilor si  brusc,  voalul a fost lasat sa cada. 

In mijlocul unei veri, plina de o asurzitoare caldura, am cautat Frigul, prieten infidel, am atins Vidul, chiar el, gol plin de nimic, toti taceau chitic. Si apoi Lumina a izbucnit, libera si nelimitata, deodata, iar eu am simtit nevoia sa imi afund gleznele in arsita marii. Rece, sarata, deocamdata este de ajuns. Atins, crepuscular, si alte cuvinte de care nu am habar, toate adunate deodata, fara data de expirare, ca doar nu e o floare. Am zis.

Mi-am petrecut dupa-amiaza printre Zeii de demult, doar pentru a ma trezi la realitatea de zi cu zi, Normalitate, definita in funtctie de afinitate, activitate intrerupta brusc de ochii largi deschisi. E dimineata. Ma spal pe fata, alerg prin viata, stau la rand, inca o zi cu drag, pe Pamant.

Iesind din plamani, evadand cu puterea a o mie de sori, Ai uitat sa zbori suflete. Adu-ti aminte de limbajul fara de cuvinte pe care il vorbeai inainte sa te trezesti dimineata. Aceeasi paiata cautand inima sau curajul de a infrunta uraganul unei vieti comune.