Paracelsus - just another ordinary life

Am o stare de non-existenta, nonsalant si cu inadvertenta, incerc sa umplu un gol interior mai mare decat o galaxie, cu bucurie as reusi, mai stii cum ne simteam cand talpile goale atingeau zapada?

Intr-o doara, asta seara intre opt mere si-o para, intre apus si rasarit, intre randuri, intre ganduri, intre trei sau patru scanduri, toti traim acelasi vis, dar nu privim in abis.

Am atins un nivel de confort, de scufundare in banal, universal simtind iarna, inchis intre patru pereti, nu conteaza, fete sau baieti, melodii sau cantareti, trombonul si pianul suna pe fundal scufundare in banal, canal auditiv, senzitiv, m-am obisnuit cu starea de bine, nu tine mult, dar ascult, imi trece, chiar am nevoie de un dus rece, imi lipseste caldura ta, stai asa, am pregatit casa, masa, am impodobit bradul de craciun, ce sa spun am aprins si doua trei lumanari, intre acele cantari ce rasuna umpland casa de culoare, uit ca ma doare departarea de Tine, de mine aud mai bine notele, rulotele, pilotele si alte efemere posesii, impresii din cealalta parte a curcubeului, si eu, eul cel bun eul cel nebun si cantecul dintre noi doi.

-Ce este rau in a iti creste radacini, si a fi ancorat cu putere in Pamant? a intrebat copacul -Menirea noastra este zborul, ii raspunse vrabiuta asezata pe una din crengile sale. -Trebuie sa calatorim, sa colindam intreaga lume, ii raspunse vantul. -Dar asta si fac, le raspunse copacul. -Cum? intrebara ei mirati. Tu doar stai intr-un loc pentru eternitate. -Poate ca nu ma misc, daca ma privesti doar ca un simplu copac. Dar eu impartasesc o conexiune ascunsa cu toate semintele mele, care sunt purtate de vant, de oameni si de pasari. Prin ele, eu am calatorit deja in intreaga lume, am vazut locuri in care voi nu ati ajuns inca, am fost martor la evenimente descrise in istorie si am vazut cum aceasta lumea se schimba, incet, dar sigur. Eu nu sunt doar un copac, eu sunt suma tuturor copacilor care au existat, exista, si care vor exista. Avem cu totii o constiinta comuna. Eu sunt acea constiinta. Eu sunt. Animalele, vantul si luna insasi priveau copacul, incercand sa asimileze info...

Acoperiti de praful Timpului, ingropati in griji si nevoi, noi doi, uitam de unde am plecat si incotro ne indreptam. Speram cumva, ceva se va schimba, Mancam halva, si alte chestii de post. Gasim un rost in intamplari aleatorii, notorii gazde de vise lasate intr-un colt de debara. Cumva ceva se va schimba in viata mea, iti zici, straine si apoi se-asterne intunericul cel fara de sfarsit.

Ma invart in cercuri din ce in ce mai largi Mai dragi imi sunt ideile de ieri decat cele de maine. In cerc incerc sa dau un sens acestei goane dupa aur. Balaur de as fi, as alerga in cerc in blondele campii.

Casute in spirala atingeri de vestala, un gand razlet, un ghiont glumet, un uragan ce schimba culoarea soarelui, o limba demult uitata gravata pe o piatra neterminata la un hotar dintre lumi. Oameni buni care au uitat obiceiurile stravechi, cauta perechi.

Mi-am vazut viata fugind pe o alee intunecata, intr-o tara in care si GPS-ul era spre final. Linii congruente alterand realitatea imediata, si iluzii ascunse in promisiuni stralucitoare. Dar oare care este sensul si care este misiunea mea? Eu stiu ca sunt o stea calatoare de la un gand la altul, spre Preainaltul, de la o lume la alta. Am vizitat si Malta, pentru o clipa m-am trezit intr-o cetate a copilariei mele. Alte repere, la fel de ireale, ca si ale Venetiei canale, la apus. Am spus.

Parfumul trandafirului ajuns la maturitate se-mprastie in toata gradina. Dar tot el este cauza pentru care este taiat si asezat intr-o vaza. Baza este intotdeauna in interior, superior eului tau minor ascuns in spatele unui motor ce foloseste vidul ca rotor, ca se mentii un zbor nerfarsit pe aripile Eternitatii. Slava Cetatii.

Vantul salbatic arunca valuri imense de apa peste prora, iar sufletul insetat cerea mai multa dragoste marii. Luna zambea intelegatoare.

Fata din Okinawa avea ochii verzi, in care sa te pierzi, asemeni frunzei, toamna. Doamna, in acea noapte tarzie, o intamplare hazlie, se cerea povestita, vestita, de multi necitita. Gandita anume sa intinda capcane, printre glume, sa aduca aminte de o lume, in care simteai fara a spune. Spume si valuri, prea multe maluri, prea multe limite, linte, avocado, frica de morminte, monumente ridicate egoului meu. Mereu.

Fericirea imi scapa printre degete, timpul macane ca o gasca ratacita de stol, invaluit in ceata mintii, ochii privesc, dar nu vad, gura vorbeste, dar focul, focul din priviri, trebuie reaprins.

Alergam, alergam Alergam spre neant, Uitam sa privim, Uitam sa gandim. Cineva imi spunea Candva: "Daca oamenii ar avea Acelasi interes In a trai, Cum il au pentru a nu muri, Ce ar fi?"

Alergam dupa morile de vant, noapte vine iarasi pe Pamant, suntem doar noi intre 4 pereti, nu mai credem in cer, nori si alte poveti, povesti cu mosi sugubeti, alte vieti.

Timpul trece intr-o clipita, intr-o bataie de inima, totul se schimba atunci cand lumina patrunde in interior. Nu uitati sa platiti curentul si mai mult sau mai putin sa nu va lasati dusi de curent. Nu, nu e un accident, dar nu vorbim de acelasi eveniment, e alt curent.

Semi-intuneric, zgomot de lemn scrasnind din rasputeri, alte placeri adunate impreuna de o lume nebuna, si gandul ca noi doi, atinsi de fericirea unei mangaieri la ora fixa, variabile mobile ale altei stari tranzitorii. Iluzia e acasa la mama lor.

Reverberatii in nisipul timpului, desene colorate, menite sa trezeasca adormitii acestui nou mileniu, si lebada cea neagra cantand un cantec trist, alunga ploaia, vara e in urma, imbratiseaza frigul dintre noi.

Imi zumzaie gandurile, ca un cuib de viespi, Astept niste vesti, doua, trei povesti, si un pahar de lapte. Sa trecem la fapte! Fapte mici si mari, vreo doi lautari, o romanta veche, fara de pereche, vremuri de demult, pe cand orisicare, avea tot in gand eterna intrebare: Cine sunt eu oare?

Luna pagana stralucind argint, nu am mai fost acasa, sa vad o luna mai frumoasa ca si cea de la fereastra ta.

Imi lipseste ceva, dar nu pot pune punctul pe i, ceva adanc ancorat in iluzie, nedefinit, dar care ma nelinisteste. E un fel de perceptie a infinitului, a unui univers fara sfarsit, in care plutesc fara nici o posibilitate de ancorare, de raportare la ceva concret. Un fel de amintire a unei stari de bine din copilarie, pe care nu o mai pot regasi ca adult. Ca si cum as fi aruncat in afara centrului fiintei mele de o forta nevazuta. Revin intr-o traiectorie circulara, oarecum paralel cu adevarata mea natura, doar pentru a fi aruncat inapoi de un vant nevazut. Pare un vis, desi stiu ca este real. Ma caut, iar si iar, plutind in deriva unui curent de opinie. Cate o mana prietenoasa ma trage la mal, dar ce folos daca sunt pe cealalta parte a raului Vietii. Imi vine in minte replica de final al unui anime japonez: "To the left, where nothing is right? Or to the right, where nothing is left?".

Nicicand nu a fost Luna mai frumoasa, Ma duc acasa.

O pata de culoare, acelasi loc sub Soare, sau luna Semiluna se joaca cu aluna, alunul - alunis era taras-grabis mutat in coltul intunecat al unei planete albastre. Ale noastre sperante, talpi reci pe faiante, si un suras la ceas de seara, furat pe-ascuns in gara.

Vreau sa alung intunericul, dar ideea de lumina incalca legile metafizicii. Soarele este deja  sus pe cer, si eu inca mai cer o raza, mirarea cuprinde inserarea, si liliacul a inflorit.

- De ce ai venit singur? Nu stii unde te afli? -Ba da, dar am fost curios, nu am intalnit nici unul dintre Vechii Zei pana acum. -Ce te face sa crezi ca El vrea sa te vada? -Aduc solutia problemei. -Care problema? -Problema care a existat dintotdeauna, inca din prima zi a vietii tale. Intreaba-L daca vrea sa ma primeasca si vom vedea. -Un moment. Piticul albastru se intoarse si intra in camera tronului. Dupa cateva minute se intoarse. - Poti intra. Nu te astepta ca sa iti fie iertate crimele. Si lasa toate armele aici. Inclusiv acul de par. Asa a zis. (Deci poate vedea viitorul, imi zic) -Pot fi oriunde in timp sau spatiu, simultan. Cand esti atat de aproape de perfectiune asa cum suntem noi, acesta e unul din avantajele colaterale, sa zic asa! imi spune El in momentul in care intru pe usa. Si nu, nu pot citi gandurile, dar pot vedea ceea ce vrei sa intrebi peste cateva clipe. Il recunosc, si ma intreb daca a luat aceasta forma pentru a imi fi cumva familiar, sau aceasta es...

Esarfa, rosie ca focul, invaluie vantul, dar el, gandul, scapa, se strecoara prin ochiurile tesaturii, aventurii ce va urma, candva, vantul-catifea, atinge inima Lumii, bunii si raii sunt doar un concept, aspect al jocului dintre Alb si Negru.

Alergand in noapte, ceata imprastiindu-se, ratusca devine frumoasa.

Pe urmele lui Zoroastru, cautand un inel vechi de cand lumea, aur negru cu briliante sclipind enigmatic, printre covoare persane, fara a vorbi aramaica, intre gauri negre si lumi albastre, fara a ma naste din nou, calatoresc intr-o aventura nesfarsita, adunand energia risiita printre ganduri. Nu stiu cum de am colectionat atatea adjective, competitive abilitati avand rangul de unitati de baza in lupta impotriva minimalismului, dualismului ii multumesc cand am reusit sa zaresc Unitatea.

Norii isi schimba forma, iluzii, ganduri aleatorii, reminiscente motorii, Sorii unui univers paralel, plin de el, imi aduc aminte de un purcel din a treia spita, pe nume Ghita.

Sageata strabate valea, gandul ucide realitatea, universul e gol.

Calator prin alte timpuri, ganduri, ere, tari sau anotimpuri, lumi de vis sau ochi albastri care doar acuma s-au deschis lasand lumina sa patrunda, zglobii imagini pe ecranul mintii, si linistea din spatele cuvintelor o caut inca azi, si ieri, si maine.

Semi-intuneric, Soarele e sus pe cer, cer culorile pastelate ale norilor desenati pe bolta instelata, lumina patrunde in fiecare crapatura alungand panzele monotone ale paienjenisurilor gandurilor garbovite de propria greutate.

Acele de gheata patrund anonim prin pielea fierbinte, aprinsa de vara ce nu se mai termina, e Soare si foc, dar apa alina si mangaie usor, amintindu-ne cu dor de iarna care va veni.

Cu mana dreapta am alungat norii arunc o privire spre amurg.

Dispar in noaptea nefiintei las loc neputintei de a concepe un univers nelimitat. Dar am cantat un imn de glorie, din memorie principiilor active, mult prea selective ale luminii initiale, focare globale de initiativa contra-productiva.

In mijlocul furtunii imi gasesc linistea, exteriorul nu mai este una cu interiorul, universuri intregi isi desfasoara nestingherite activitatea intr-un fir de nisip. Nu este chip sa cuprindem necuprinsul.

Cryoterapia -terapia cu frig- ajuta la imbunatatirea performantelorsportive, efecte notabile la sprinteri si alergatori de cursa lunga. Nootropice - trebuie sa fim atenti deoarece acestea pot crea reactii de feed-back care nu sunt previzibile. Efectele de feed-back pot fi amplificate cand intrerupem administrarea nootropicelor. Chiar daca ele functioneaza pe termen scurt, nu exista cercetari suficiente privind efectele pe termen lung, deoarece aceasta este inca o tanara stiinta. Exista exemplul colinei in reactia colinergica, si sperantele in tratarea memoriei pe termen lung in relatie cu Alzheimer. Apfa - gpc are efecte ca si cresterea timpilor de reactie, intr-un mod similar colinei. Exista versiuni ale colinei care imbunatatesc performantele medii masurate anterior, dar scad performantele exceptionale anterioare. Vitamina D si Omega 3  sunt suplimente care cresc dramatic performantele cognitive. Vitamina D imbunatateste secretia de serotonina, dar si pentru persoane insarcinat...

Privesc ruinile bisericii altadata atat de plina de viata. Acum mai sunt trei ziduri pe jumatate prabusite. Au trecut doar 30 de ani, dar parca ma desparte o eternitate de copilaria mea. Am ajuns din nou "la tara", in locurile in care inocenta era la ea acasa. Am traversat podul candva refacut, care acum pare sa dea semne de oboseala. Nu mai este folosit, unul nou de beton a fost construit la un kilometru departare in josul raului, iar masinile pot in sfarsit sa treaca nestingherite. Tufe mari de salcami acopera prundul garlei, in locurile in care altadata nici macar iarba nu apuca sa creasca. Aici bateam mingea cu totii dimineata, dupa care ne racoream in apa curgatoare si cristalina. Nici puntea peste parau nu mai este. Cateva scanduri innegrite pe care intemperiile vremii nu le-au distrus inca, si natura care isi recastiga locul in aceste tinuturi uitate de timp. Am urcat usor dealul pe muche, doar pentru a gasi iarba pana la brau, si crengile aplecate ale unor pomi care n...

Daca batranetea e o boala, probabil ca este mult mai usor sa o prevenim decat sa o tratam cand a aparut. Se spune ca stressul in exces e rau, problema este ca nu trebuie sa ne ferim de stress, ci sa crestem resistenta la stress. Ceva asemanator cu postul, antrenamentul la stress neurologic si alte chestii asemanatoare. O dieta restrictionata la anumite intervale, adaptata ca un stil de viata consta in a manca numai in anumite intervale, cum ar fi sa mananci numai intre anumite ore, undeva la 8 ore, dar chiar si 11 ore sunt bune pentru sanatatea inimii. Trebuie sa adaptam mancatul la anumite ritmuri circadiene. Orice in afara de apa se poate consuma in acest interval. Aceste ritmuri reguleaza mii de gene din genomul uman, chiar si bacteriile din intestin au un ritm circadian. Mancand tarziu noaptea va reseta anumite ritmuri circadiene. Acelasi numar de calorii, in interval de timp bine determinat, vor imbanatati digestia, ciclul de transformare a glucozei, activitatea ficatului, pro...

In ochii mei, esti fara pereche, sunt intr-o ureche, dar ochii privesc, tanjesc dupa noptile in care noi doi am  fi vrut sa atingem luna cu mana.

Lumina ascunsa printre crapaturile lumii, Lumina lunii atinsa de inceputurile lumii, a glumii spuse de voci ascunse in spatele spuselor unor Meduze fara Tezeu, fara un zeu care sa ne ridice in varful Olimpului. Iar am ajuns hoinar pe scara Timpului.

"Am fost in unul din locurile sfinte ale religiei mele. L-am simtit gol si lipsit de putere. Urmele Celor Dintai nu mai ne incalzesc ca in trecut. Se pare ca pana la urma Gheata Primordiala va cuprinde totul. Focul e din ce in ce mai rar, iar Pastratorii lui se ascund in pesteri din ce in ce mai adanci. Ne pregatim sa calatorim pina la unul din ultimii Strabuni, singurul care mai este in viata. Vointa lui e una cu legea Naturii, si daca cineva ne poate salva, el este acela. Il vom ruga sa invoce Zeii, astfel incat intreaga lume sa cunoasca Caldura din nou. " Aceasta inscriptie apocrifa m-a amuzat cumva. Am facut analiza cu C14, si s-a dovedit a fi cu un an mai veche decat data la care asteroidul Nemesis a lovit planeta. Poate ca cel de care vorbeau a cerut ca planeta sa se incalzeasca din nou. Dar a uitat sa intrebe despre efectele secundare. Cum ar fi distrugerea unei intregi civilizatii.

Acel moment in care ai terminat de alergat iar Aleodor imparat este din nou impanat cu hainele imparatului iar la intalnirea Senatului lipseste acea minte de copil care poate privi, dar nu poate minti, chiar daca conceptul e corect nu iti poti smulge inima din piept daca esti la Pretul Corect. Si tu crezi ca esti drept, dar nu uita ca in vis albul ca negru este descris si negrul drept alb.

Intangibil alerg printre lumi de vis, iluzii efemere ale aceluasi abis. Deschid ochii, privesc cerul, norii trecand, Vad luna cantand, Si trag o concluzie: Sunt inconjurat de aceeasi iluzie.

Contractia externa a unui tentacul informational cauta in zadar sursa suprema, din berna, steagul lasat anunta inceputul sfarsitului, sau poate doar sfarsitul inceputului. Un peisaj post-apocaliptic completa ideea de sine a unor pitecantropi cu pretentii de IQ, iar orasul distrus din temelii statea martor al fanatismului prost inteles. Degeaba mai incearca ei sa se justifica cum ca sunt de partea cea dreapta a unui razboi inutil, nimeni nu e senil, iar cel mai adesea justificarile nu intrec asteptarile, sperantele ascunse au disparul demult, zeci de cutii ale Pandorei aruncate pe rampa de gunoi. In doi, sau in trei, toti fug undeva departe in noapte, lasand in urma doar un moment incremenit in timp, in care fericirea inca era palpabila.

Uitam sa ne bucuram de lucrurile marunte, de frumusetea ascunsa printre randuri, ne adancim in prapastii create de disparitatea dintre munca, creatie si inspiratie, intepeniti intr-un 'job' fara perspective. Uitam de noi insine atat de des, incat nici macar nu putem semana ce am cules de pe ici-colo, aterizam solo intre ganduri si stresuri fara prea multe intelesuri, gandim, zambim dar poate ca gresim alegand lipsa de perspectiva in loc sa plutim in deriva, in loc sa vanam noul cu lassoul, si sa legam vechiul, pezevenghiul care ne tine pe loc, ancorati intr-un bloc-notes. Tu ce ai mai cules de pe campii batuti in ultima vreme, in cautare de noi scheme?

Ceata invaluie piscul anost, miros de glasnost piedut in genuni, mai cred in minuni, dar ele, dragele, se ascund in lacrimi de margaritar, si eu nu am habar de ce sunt inconjurat de atata frumusete, ea imi da binete, si valul sopteste un cantec de demult.

Prin meandrele intunecate ale unui suflet batran, Lumina se caznea sa iasa la suprafata, acoperita de doua trei nevoi si cateva sute de griji inutile. Discutii sterile isi dadeau silinta, fara a realiza neputinta mintii de a rezolva problemele inimii, Spinii ii sunt utili trandafirului, dar doar daca petalele sunt rosu aprins. E usor de stins o valvataie, atunci cand e foc de paie, pe cand un vulcan nestins, cu pragmatism, il putem categorisi drept cataclism. Si alte doua cuvinte, sa fie cu tinere de minte. O seara buna.

Invaluie-te in dragostea cea nestiuta, pe care nu o vei primi nicicand. A fost in jurul tau intotdeauna, dar nu si inlauntrul unui gand. Ascunde frica dupa multe ziduri Materie-ntrupata-n labirint, Asa vei fi ferit de-acele riduri Ce-apar atunci cand eu am invatat sa mint.

Furtuna perfecta ascunsa in ochii care ma privesc. Citesc in stele, visele mele. Si doua iele dansau in lunca, cand o naluca trecea usor sub podul rosu, ros de timp.

Intr-un vartej de cuvinte imi caut culorile preferate, muzica unei raze de soare nu mai are rabdare, povestea vantului, viteza gandului, si o floare de papadie, se stie.

Ma expansionez ca un balon de sapun. Ce pot sa spun? Cu bunavointa, ceva credinta, sau cum ar fi de cuviinta, fara stiinta, sa formez. reiterez si integrez un univers convers in lumile mele paralele.

Vaneaza acel moment cand intreg corpul este obosit, dar mintea este treaza, porti nestiute se deschid, atunca cand atentia trezeste imaginatia unei alte lumi, unei alte luni, soare sau saptamana urmatoare.

O floare, o culoare, un gand plapand mergand pe calea cea stiuta, Si tu, necunoscuta, ce ai privit o clipa in ochii mei mirati.

Eram la munca zilnica, spaland vase intr-o mica cafenea din centrul Manchesterului. Nu stiu ce se intampla cu mine in ultima vreme, dar parca nu mai sunt eu insumi. De parca ceva esential imi lipseste. Totul a inceput cu o luna in urma, cand am plecat intr-o excursie in Peru. Un loc in care magia parca prinde viata, si una din experientele prin care am trecut presupune sa experimentezi viata ca un localnic. Am facut o calatoria cu barca, sa intalnim niste oameni aparte, care poarta numele de Tribul Ascuns. Am stat acolo doua zile, iar seara ne-am adunat in jurul focului cu totii. Si pentru ca ghidul nostru intelegea dialectul nomatsiguenga pe care acestia il vorbeau, ne-a tradus cateva din povestile si legendele locale. O traditie orala minunata, vorbind despre locul nostru in lume si despre misiunea pe care o avem in aceasta viata. Aveau chiar si proprii lor samani, iar in dimineata urmatoare am vorbit cu ei ore intregi, despre plante, despre regenerare, vindecare, schimbare si mult...

Ajuns pe malul lacului, am auzit un zgomot. Cineva inota, scaldat in lumina eterica a lumii. Am privit in directia de unde venea sunetul, si am putut sa o vad iesind dintre valuri, asemeni Afroditei din spuma marii. Goala ca in ziua cea dintai, suvite de par blond incapatanandu-se sa ii acopere fata. As fi vrut sa zic ceva, dar cuvintele dadusera bir cu fugitii. Am privit-o cum se imbraca incet-incet, si cum dispare printre salcii, ca o viziune dintr-un univers paralel. Asta a fost acum 23 de ani, si poate ca as fi uitat aceasta intamplare a copilarii mele, daca nu ne-am fi intalnit zilele trecut la un eveniment social. Mi-a zambit si mi-a zis: "Probabil ca nu ma mai tii minte, au trecut mai mult de douazeci de ani de cand ne-am vazut ultima oara." Am simtit cum obrajii imi iau foc, si probabil ca si urechile imi erau rosii in acel moment. "23 de ani au trecut, dar tu arati ca si cum totul s-ar fi intamplat ieri. Care iti e secretul?" am zis, revenindu-mi din soc....

Intotdeauna cand apare luna, imi zboara gandul catre numai una din toate cele ce mi-au fost aproape, acolo pe pamantul dintre ape. Un zambet imi apare, ascuns printre salcami, idee de demult a oastei de pagani. Ascunsa e povestea, uitata-mi este soarta, de-atat amar de viata, uitasem unde-i poarta.

Adanc infasurat in buricul pamantului, dau drumul vantului de Miazazi. Mai stii cand alergam cu picioarele goale pe nisipul fierbinte? Fara minte, iar apa ne dadea dulci fiori. In zori deschideam ochii si multumeam Zeilor pentru inca o zi langa tine.

Unul din cei mai inteligenti oameni pe care ii cunosc lucra la o firma oarecare ca paznic de noapte. Dar era ceva anume, care nu puteai sa nu il observi, ceva eluziv, ascunzandu-se chiar in momentul in care credeai ca ai rezolvat ecuatia. Ne-am imprietenit, lucram la aceeasi firma, si deseori mai stateam de vorba pe la cate o aniversare sau petrecere a companiei. Asa am aflat ca muzica fusese o pasiune a lui si ca lucrase in cercetare de la 20 pana la 40 de ani. Stai putin, mi-am zis, privindu-l si gandindu-ma ca nu i-as fi dat mai mult de 30 de ani. Dupa aceea a plecat sa studieze despre muzica sacra si alte subiecte legate de vibratii si frecvente, in anumite locatii din jurul lumii.  "Care e evenimentul care te-a impresionat cel mai mult?" l-am intrebat curios. "Sunt multe de spus, dar unul dintre ele m-a marcat. Practic, mi-a schimbat perceptia asupra vietii." "Ascult." "Eram undeva in padurea amazoniana, urmarind niste legende legate de ...

Sa fii lumina intr-un miez de noapte, ascunse soapte sa le infasori, in mantia-mi de miaza-noapte, acolo unde nu cobori de bunavoie, dar adancul te inghite, te cheama si te minte, cu goale promisiuni, pe 5 si 14 ale fiecarei luni.

Suntem noi oare doar rotite in marele mecanism al Vietii? Sau noi suntem Viata, iar roata e intregul reflectat in parte? In carte nu mai gasesti raspunsuri la intrebari nespuse. Duse sunt gandurile, emotiile, comotiile si alte libelule. Stop.

Faraon ascuns printre taietorii de trestie, privind la o luntre, Ce chestie! Albatrosul statea linistit pe un crocodil, Iar soarele-Ra zambea la o lalea.

Aceasta greutate ce ma preseaza sa devin Una cu pamantul, acest lat care se strange in jurul gatului meu, forma umana ma constrange, nu-mi lasa gandul sa fuga liber prin lumi nestiute in cautarea Lui.

Incaltat cu trei planete, aranjat intre manete, cucuvele bete si alte idei discrete am plecat la vanatoare, oare cine-si aminteste ziua, luna sau ce peste, pui, gansac, gandac, sau calator aleator, nimerit de pe niciunde, intre doua sau trei unde undite si chiar momeli, vanatoare de placeri, timpul nu mai curge, stop. Nu mai fac un pas, hop-hop.

Copilarii si alte hartii in forma de avioane, coifuri si baloane de sapun, unde sa mai pun si degetul mare, apare ca o culoare de mare amploare, Pisica de mare nu are picioare, oare unde s-au dus gandurile mele, cand a apus Soarele si alte doua trei stele.

Ochii se inchid, lumina calda invaluie totul cu o senzatie catifelata, gustul dulce e prevalent, ambivalent, usor miscat de un curent alternativ. Pasiv, ideea de miscare a prins culoare de sare marina, zi senina ora banala si Aurora Boreala.

Amurgul zeilor, lupta ideilor, rezist, subzist, de ce-as fi trist? cand cana imi este plina de nectar, nu am habar de ziua cea de ieri, trei primaveri in urma, de ziua cea de maine, paine si circ, sau poate doar un clovn anost si fara rost. Tu cand cresti mare?

Independenta, zi scadenta, ardei umpluti, nori cernuti prin sita uitarii, pe malul marii, si gandul, gandul alearga acolo unde ochii nu pot sa mearga. Albastru.

In vers alb Ma-ntind cu gluma, intind sfoara si cu sarma, inspir adanc, privesc iar teiul, aduc acasa hrisca si meiul, Deschid usa, pun ibricul pe foc, pe telefon ma joc, vreme de cateva minute, clatitele umplute cu ciocolata, mi le apropii indata, una dupa alta, nu numar caloriile, acum incep sa imi scriu hartiile. Si luna plina, albastra si rotunda Ma privea.

Atunci cand am oprit Timpul, un greiere in salt, gura lumii deschisa, un vultur in-inalt, o rata dand din aripi, trei frunze cad din plop, nisipul invartit de vant, si casa din Prislop.

Urletul vantului imi apasa timpanul, vulcanul erupe, se rupe in doua, ideea cea noua, cetatea se schimba, se plimba la fata, la mustata am depasit spasit gandul de ieri, 3 primaveri am tot lucrat, am avansat treptat am si cantat, jucat, sperat vai, ce pacat ca timpul nu mai vine inapoi doar noi doi.

Dormeam in post, desi fara rost, tinusem post, pana la Craciun. Un an mai bun, cu salve de tun, asteptam sa sun pe vreun nebun. Uitasem de mine, de tine, ce bine era cand faceai clatite si ceai. Astept primavara, se lasa seara. peste casutele de dupa deal. Un cal mergea agale, si pe carare, mosul venea de undeva.

Fulgerul care a luminat campul, Copacul sub care obrazul meu simtea adierea vantului Si ploaia cazand usor mangaind pamantul uscat. Luna plina.

Linistea se asterne peste campul inghetat. Ceata acopera cateva ciori care isi petrec timpul jucand de-a v-ati ascunselea cu razele lunii. Bunii au sosit si au plecat. Ceva s-a schimbat in ordinea de zi. Mai zi inca o data povestea soimului cu gheare de otel. Era chiar el, cel care vine acasa odata cu intunericul, cred ca livreaza pizza in timpul zilei.

Abisul ma cheama Ma striga pe nume, Nu am timp de glume, nu vreau sa-i raspund. Incearca sa atace prin invaluire, cauta punctul cel slab in a mea gandire. Abisul ma cheama cu voce mieroasa, in timp ce ar vrea ca doamna cea grasa sa cante indata acel cantec vestit. Efortul e brut, ce o fi de facut, cand ai bagat de seama ca abisul te cheama.

Mi-e dor de acea stare de bine care te invaluie intr-o seara geroasa de Ianuarie, la gura sobei, cu talpile lipite absorbind caldura lemnului troznind.

Aceasta lacrima produsa de frigul nebunesc, este de fapt o ofranda adusa verii.

Corpul meu a cuprins Universul, nestiind cum sa ii spun l-am numit 'lume'. Bataia inimii mele nastea supernove, iar despre gaurile negre nu voi spune nimic. Mai am un pic si ma trezesc din visare. Devin iar mare cat lumea intreaga. Un soare s-a ascuns ghidus intre spancene. Oare mai merge cineva cu 'ia-ma nene!' ?

Timpul alearga cand dormi dus, uitand de visele zilei de ieri, Asteptarea unei primaveri ma face sa uit de frigul iernei. Pernei ii sunt apropriat, in acest ceas de seara, iara.

Alergand printre nori am vazut rasaritul, Soarele aparea zglobiu din spatele muntelui de sare. Care pe care ne vom convinge cum ca putem invinge mintea, lintea se fierbe incet in oala de lut. Da, iar am inceput sa merg spre azimut.

Am obosit. Port iarna in mine, ii simt apasarea pe umarul gol. Lipsit de substanta caut o nuanta pentru noua mea vopsea de barba. Barbarii au invins, s-au incins spiritele, dar nu focul e de vina, ci apa. Dadeai cu sapa prin gradina altadata, indata nu se misca pamantul inghetat. Iar am uitat de mine.

Intrebarile  mele sunt fara raspuns, intreaga lume nu-mi e indeajuns, de cate un gand sunt impuns al visului voal l-am strapuns. Dar rima mea nu este abstracta Doar alba, sau albastru ultramarin. Nici macar nu as fi vrut sa fortez, Evident, inca mai exersez.

Sunt umbra unei iluzii imprastiate de Marele Vant. Sunt roua diminetii ascunsa in ceata efemera. Sunt norul ce dispare la amiaza. Sunt mintea cea treaza. Sunt.

Sunt doar gaoacea unei lumi ce poate ca exista, poate nu, sunt granita dintre ne-buni, acum ascult, hai, spune-mi tu!

Famtomele unor epoci demult apuse incearca in zadar sa influenteze prezentul. Acesta e momentul in care robotii vor lupta pentru suprematia lumii. Lunii ii vom cere iertare, nu stiam ca o doare toata aceasta dotare mancare si apa cu sare, pe care o muta, e multa, doar muntele sta pe loc. Miroase a soc si lavanda. In banda lupii trezesc calatorii pierduti langa roata morii ce toarce netimpul.