Marul - fragmente - (3)
Eram la munca zilnica, spaland vase intr-o mica cafenea din centrul Manchesterului. Nu stiu ce se intampla cu mine in ultima vreme, dar parca nu mai sunt eu insumi. De parca ceva esential imi lipseste.
Totul a inceput cu o luna in urma, cand am plecat intr-o excursie in Peru. Un loc in care magia parca prinde viata, si una din experientele prin care am trecut presupune sa experimentezi viata ca un localnic. Am facut o calatoria cu barca, sa intalnim niste oameni aparte, care poarta numele de Tribul Ascuns. Am stat acolo doua zile, iar seara ne-am adunat in jurul focului cu totii. Si pentru ca ghidul nostru intelegea dialectul nomatsiguenga pe care acestia il vorbeau, ne-a tradus cateva din povestile si legendele locale. O traditie orala minunata, vorbind despre locul nostru in lume si despre misiunea pe care o avem in aceasta viata. Aveau chiar si proprii lor samani, iar in dimineata urmatoare am vorbit cu ei ore intregi, despre plante, despre regenerare, vindecare, schimbare si multe alte subiecte asemanatoare. Am aflat cu uimire despre proprietatile regenerante ale lui Camu Camu berry, despre copacul - lipstick - annatto, care este folosit drept crema de protectie solara si impotriva insectelor, Clavillia, arborele de cacao, fructul de Glaviola, scoarta sacre de Icoja, care te poate invata cum sa te vindeci singur, Sangre de Drago si cate si mai cate. Nu m-am putut opri sa intreb iar si iar despre aceasta stiinta populara a vindecarii, care probabil ca va disparea odata cu inaintarea defrisarilor masive. Dar din pacate a trebuit sa plecam dupa doua zile, conform programului. Dupa ce am schimbat cateva urari de bine si binecuvantari, unul din batranii samani mi-a intans un saculet cu pulberi de plante. A mai zis ceva, iar ghidul a tradus echivalentul a "Pune aceasta planta sub limba seara inainte de culcare." Am examinat pulberea maroniu-verzuie. I-am mai multumit inca o data,
Cum am ajuns acasa am incercat planta, nerabdator sa aflu in ce consta cadoul primit. Prima oara a fost incredibil, iar cuvintele care sa poata descrie aceasta experienta imi lipsesc. A inceput ca o unda de soc circulara, cu mine in centrul ei, si am devenit treptat constient de casa mea, de orasul meu, de intreaga regiune, planeta, sistem solar. Suna ca un cliseu, dar am devenit una cu Universul. Puteam simti copacul din gradina casei mele, fiecare fiinta din oras, cu toate grijile, gandurile si dorintele lor cele mai ascunse. Un trandafir crescand in casa parintilor mei, la 2000 de kilometri departare. O camila care bea apa undeva langa Abu Dhabi. Un copil plangand in trenul super-rapid spre Tokyo. Am vazut evenimente inainte sa se petreaca, in stadiul de germene. Am simtit iarba crescand pe Anfield Road Stadium, Timpul era si nu era prezent, iar stelele apareau doar pentru a disparea o secunda mai tarziu. Big Bang. Expansiune. Contractie. Si dupa aceea un nou Big Bang. Nu pot descrie ceea ce traiam. Percepeam intreaga manifestare, devenisem una cu intregul Univers. Si imediat dupa aceea alunecam incet spre taramul viselor. Zi dupa zi, asteptam cu nerabdare acest moment privilegiat. Si iata-ma astazi, privind la saculetul gol. Ma simt ca un geniu fara lampa. Ma simt normal, daca aceasta stare poate fi definita ca normalitate. Sunt limitat numai la acest moment in timp, la acest unic loc in spatiu. Nu imi mai gasesc locul.
-Un sandvici cu avocado, te rog! Mai repede daca se poate, ma grabesc, imi zice o voce din fata tejghelei. Ma uit la fata din fata mea, parul lung, blond, carliontat, in uniforma supermarketului de vizavi, cam la douazeci de ani. Citesc numele dupa ecuson si nu ma pot abtine sa nu zambesc. [Haniel].
Totul a inceput cu o luna in urma, cand am plecat intr-o excursie in Peru. Un loc in care magia parca prinde viata, si una din experientele prin care am trecut presupune sa experimentezi viata ca un localnic. Am facut o calatoria cu barca, sa intalnim niste oameni aparte, care poarta numele de Tribul Ascuns. Am stat acolo doua zile, iar seara ne-am adunat in jurul focului cu totii. Si pentru ca ghidul nostru intelegea dialectul nomatsiguenga pe care acestia il vorbeau, ne-a tradus cateva din povestile si legendele locale. O traditie orala minunata, vorbind despre locul nostru in lume si despre misiunea pe care o avem in aceasta viata. Aveau chiar si proprii lor samani, iar in dimineata urmatoare am vorbit cu ei ore intregi, despre plante, despre regenerare, vindecare, schimbare si multe alte subiecte asemanatoare. Am aflat cu uimire despre proprietatile regenerante ale lui Camu Camu berry, despre copacul - lipstick - annatto, care este folosit drept crema de protectie solara si impotriva insectelor, Clavillia, arborele de cacao, fructul de Glaviola, scoarta sacre de Icoja, care te poate invata cum sa te vindeci singur, Sangre de Drago si cate si mai cate. Nu m-am putut opri sa intreb iar si iar despre aceasta stiinta populara a vindecarii, care probabil ca va disparea odata cu inaintarea defrisarilor masive. Dar din pacate a trebuit sa plecam dupa doua zile, conform programului. Dupa ce am schimbat cateva urari de bine si binecuvantari, unul din batranii samani mi-a intans un saculet cu pulberi de plante. A mai zis ceva, iar ghidul a tradus echivalentul a "Pune aceasta planta sub limba seara inainte de culcare." Am examinat pulberea maroniu-verzuie. I-am mai multumit inca o data,
Cum am ajuns acasa am incercat planta, nerabdator sa aflu in ce consta cadoul primit. Prima oara a fost incredibil, iar cuvintele care sa poata descrie aceasta experienta imi lipsesc. A inceput ca o unda de soc circulara, cu mine in centrul ei, si am devenit treptat constient de casa mea, de orasul meu, de intreaga regiune, planeta, sistem solar. Suna ca un cliseu, dar am devenit una cu Universul. Puteam simti copacul din gradina casei mele, fiecare fiinta din oras, cu toate grijile, gandurile si dorintele lor cele mai ascunse. Un trandafir crescand in casa parintilor mei, la 2000 de kilometri departare. O camila care bea apa undeva langa Abu Dhabi. Un copil plangand in trenul super-rapid spre Tokyo. Am vazut evenimente inainte sa se petreaca, in stadiul de germene. Am simtit iarba crescand pe Anfield Road Stadium, Timpul era si nu era prezent, iar stelele apareau doar pentru a disparea o secunda mai tarziu. Big Bang. Expansiune. Contractie. Si dupa aceea un nou Big Bang. Nu pot descrie ceea ce traiam. Percepeam intreaga manifestare, devenisem una cu intregul Univers. Si imediat dupa aceea alunecam incet spre taramul viselor. Zi dupa zi, asteptam cu nerabdare acest moment privilegiat. Si iata-ma astazi, privind la saculetul gol. Ma simt ca un geniu fara lampa. Ma simt normal, daca aceasta stare poate fi definita ca normalitate. Sunt limitat numai la acest moment in timp, la acest unic loc in spatiu. Nu imi mai gasesc locul.
-Un sandvici cu avocado, te rog! Mai repede daca se poate, ma grabesc, imi zice o voce din fata tejghelei. Ma uit la fata din fata mea, parul lung, blond, carliontat, in uniforma supermarketului de vizavi, cam la douazeci de ani. Citesc numele dupa ecuson si nu ma pot abtine sa nu zambesc. [Haniel].
Comments
Post a Comment