Saturday, 15 June 2013

Ratacire (poveste in doi timpi si trei miscari)





Grabit sa ajung pe faleza...am luat-o pe jos..pe drumul pe care de obicei o lua cu masina prietenul meu. Am gasit drumul pavat, am gasit aleea in spirala si brusc ..totul in jur mi se parea atat de apasator. Parca exista o senzatie de greutate, ce persista in aer, se simtea, fizic. In jurul meu totul parea atat de ireal. Aveam senzatia certa ca ma aflu in cu totul alt timp.
La poarta unei case 10-15 copilasi jucau lapte gros. La coltul strazii pe o bancuta 7-8 oameni beau linistiti. Ceva mai incolo pe un maidan altii mai mici bateau linistiti mingea (11 cu 11 si asta m-a mirat de asemenea) . Casele aratau in mod ciudat, poate si pentru ca la noi in Buzau ele sunt altfel. Erau simple sau cu un etaj, fara acoperis, totul sus terminandu-se cu o terasa sau un acoperis plat care semana cu asa ceva. Totusi am mers linistit. Ma gandeam ca deja se inserase si nu trebuia sa atrag atentia. Pina si firmele magazinelor aratau parca asemenea celor din filmele cu haiduci, care ajungeau la oras. Chiar ma distram spunindu-mi : Uite aici, timpul a incremenit!
Mi-am continuat drumul , si intr-un tarziu, am ajuns in Port. Adica cativa kilometri mai sus decat locul in care estimasem eu ca o sa ies. Si cu o intarziere de 3 ore. Ma miram, nu mi s-a parut sa fi pierdut chiar atat de mult timp.
Aproape uitasem asta, pina cand am povestit cuiva din oras. Acela a ramas mirat. Mi-a spos ca locuieste acolo de 26 de ani si nu a auzit niciodata de asa ceva. Chiar s-a oferit sa ma duca sa vedem acele locuri. Curios lucru, in mijlocul zilei...luind-o pe acelasi drum, am dat numai de blocuri, de minimarketuri, adica intr-un cuvant, de toate " binefacerile civilizatiei moderne. Straduta aceea nu am mai fost in stare sa o gasim. 

Straduta - fantoma, asa o denumisem noi. Oricat am incercat, nu am mai dat de ea. Pina intr-o zi de vara, cand ajunsesem prin zona, mergand aiurea cu prietenul meu Marius. Prieten care ma mai uimeste uneori cu vastele sale cunostinte, mai mult sau mai putin oculte. Asa ca am inceput sa ii povestesc si el deja radea.
-Ai auzit de Conjunctura protectiei cronologice? Nu imi dau seama care a fost logica, dar totusi eu cred ca tu ai calatorit in timp, mi-a soptit insotindu-si afirmatia cu un zimbet larg.
Am ras, si i-am spus ca poate asta ar fi singura explicatie a disparitiei subite a unei strazi intregi. M-a intrebat daca vreau sa fiu sigur? Am spus ca da, normal ca as vrea. M-a pus sa il duc pe acelasi drum, si sa fiu atent. Am ajuns pe straduta pavata, aleea in spirala si apoi...s-a intimplat. Blocurile dispareau unul dupa altul in ceata, iar locul lor era luat de casutele acelea simpatice si de calmul acelei stradute in o dupa-amiaza de vara. Din capatul strazii se auzea: "Sacagiul...a venit sacagiul...."
Nu am mai putut suporta si am tipat la Sica sa inceteze.
Blocurile apareau unul cate unul....

01/2007

No comments:

Post a Comment