Femei si cetati

Mana ei pe umarul meu,
sufletul meu era asa de greu,
miscari unduitoare, un fel de "ia-ma nene",
cateva pene
folosite intr-un joc nevinovat,
si nu am mai plecat.

Fiecare centimetru al pielii ei,
in goana nebuna dupa idei,
l-am explorat ca un elev sarguincios,
in cautarea de frumos.
Apoi ea a oftat,
si nu am mai plecat.

Apoi, mai tarziu, intr-o dimineata,
am aflat ca femeia iti da viata,
iti albeste o mustata, aduce un suras,
te face sa razi cand cel mic se opreste din plans,
ajungi sa gonesti monstrii de sub pat,
si nu am mai plecat.