Paracelsus - just another ordinary life

O floare, o culoare, un gand plapand mergand pe calea cea stiuta, Si tu, necunoscuta, ce ai privit o clipa in ochii mei mirati.

Eram la munca zilnica, spaland vase intr-o mica cafenea din centrul Manchesterului. Nu stiu ce se intampla cu mine in ultima vreme, dar parca nu mai sunt eu insumi. De parca ceva esential imi lipseste. Totul a inceput cu o luna in urma, cand am plecat intr-o excursie in Peru. Un loc in care magia parca prinde viata, si una din experientele prin care am trecut presupune sa experimentezi viata ca un localnic. Am facut o calatoria cu barca, sa intalnim niste oameni aparte, care poarta numele de Tribul Ascuns. Am stat acolo doua zile, iar seara ne-am adunat in jurul focului cu totii. Si pentru ca ghidul nostru intelegea dialectul nomatsiguenga pe care acestia il vorbeau, ne-a tradus cateva din povestile si legendele locale. O traditie orala minunata, vorbind despre locul nostru in lume si despre misiunea pe care o avem in aceasta viata. Aveau chiar si proprii lor samani, iar in dimineata urmatoare am vorbit cu ei ore intregi, despre plante, despre regenerare, vindecare, schimbare si mult...

Ajuns pe malul lacului, am auzit un zgomot. Cineva inota, scaldat in lumina eterica a lumii. Am privit in directia de unde venea sunetul, si am putut sa o vad iesind dintre valuri, asemeni Afroditei din spuma marii. Goala ca in ziua cea dintai, suvite de par blond incapatanandu-se sa ii acopere fata. As fi vrut sa zic ceva, dar cuvintele dadusera bir cu fugitii. Am privit-o cum se imbraca incet-incet, si cum dispare printre salcii, ca o viziune dintr-un univers paralel. Asta a fost acum 23 de ani, si poate ca as fi uitat aceasta intamplare a copilarii mele, daca nu ne-am fi intalnit zilele trecut la un eveniment social. Mi-a zambit si mi-a zis: "Probabil ca nu ma mai tii minte, au trecut mai mult de douazeci de ani de cand ne-am vazut ultima oara." Am simtit cum obrajii imi iau foc, si probabil ca si urechile imi erau rosii in acel moment. "23 de ani au trecut, dar tu arati ca si cum totul s-ar fi intamplat ieri. Care iti e secretul?" am zis, revenindu-mi din soc....

Intotdeauna cand apare luna, imi zboara gandul catre numai una din toate cele ce mi-au fost aproape, acolo pe pamantul dintre ape. Un zambet imi apare, ascuns printre salcami, idee de demult a oastei de pagani. Ascunsa e povestea, uitata-mi este soarta, de-atat amar de viata, uitasem unde-i poarta.

Adanc infasurat in buricul pamantului, dau drumul vantului de Miazazi. Mai stii cand alergam cu picioarele goale pe nisipul fierbinte? Fara minte, iar apa ne dadea dulci fiori. In zori deschideam ochii si multumeam Zeilor pentru inca o zi langa tine.

Unul din cei mai inteligenti oameni pe care ii cunosc lucra la o firma oarecare ca paznic de noapte. Dar era ceva anume, care nu puteai sa nu il observi, ceva eluziv, ascunzandu-se chiar in momentul in care credeai ca ai rezolvat ecuatia. Ne-am imprietenit, lucram la aceeasi firma, si deseori mai stateam de vorba pe la cate o aniversare sau petrecere a companiei. Asa am aflat ca muzica fusese o pasiune a lui si ca lucrase in cercetare de la 20 pana la 40 de ani. Stai putin, mi-am zis, privindu-l si gandindu-ma ca nu i-as fi dat mai mult de 30 de ani. Dupa aceea a plecat sa studieze despre muzica sacra si alte subiecte legate de vibratii si frecvente, in anumite locatii din jurul lumii.  "Care e evenimentul care te-a impresionat cel mai mult?" l-am intrebat curios. "Sunt multe de spus, dar unul dintre ele m-a marcat. Practic, mi-a schimbat perceptia asupra vietii." "Ascult." "Eram undeva in padurea amazoniana, urmarind niste legende legate de ...

Sa fii lumina intr-un miez de noapte, ascunse soapte sa le infasori, in mantia-mi de miaza-noapte, acolo unde nu cobori de bunavoie, dar adancul te inghite, te cheama si te minte, cu goale promisiuni, pe 5 si 14 ale fiecarei luni.

Suntem noi oare doar rotite in marele mecanism al Vietii? Sau noi suntem Viata, iar roata e intregul reflectat in parte? In carte nu mai gasesti raspunsuri la intrebari nespuse. Duse sunt gandurile, emotiile, comotiile si alte libelule. Stop.

Faraon ascuns printre taietorii de trestie, privind la o luntre, Ce chestie! Albatrosul statea linistit pe un crocodil, Iar soarele-Ra zambea la o lalea.

Aceasta greutate ce ma preseaza sa devin Una cu pamantul, acest lat care se strange in jurul gatului meu, forma umana ma constrange, nu-mi lasa gandul sa fuga liber prin lumi nestiute in cautarea Lui.