Paracelsus - just another ordinary life

"In viata reala", cat de des am auzit aceasta minciuna? Poate ca eram mici Pitici, credeam tot ce vroiai sa zici, dar am crescut, acum suntem adulti, nu mai vorbim cu atat de multi gandaci, delfini si cocostarci, Dar ce sa mai lungim vorba, mi se raceste ciorba, si chiar daca lumea doarme, mie imi e foame.

Inspiratia a venit pe neasteptate,  ca intr-o ambuscada, si tot asa a si fugit, s-a retras in muntii inconstientului colectiv.  Am uitat toate acele cuvinte frumoase care se insirau  ca margelele, una cate una, pe firul gandirii abstracte, si soapte a ceea ce ar fi putut fi, ca daca nu ar fi, nu s-ar povesti, s-au estompat in orizontul de smarald al iluziei cosmice.

Cu gandul la Luna ma indepartez de Soare, intr-o zi de luni, mai spre inserat. Am apucat sa intru in luna iunie, mai tocmai a trecut, Din lut, construim casa, masa sau poate o plasa dar pestele nu e in paraul din vale. Numai petale din flori de cires, fara de gres, mi-au umplut gradina. Si chiar si albina isi canta iubirea, menirea de a face, ferindu-ne de ace, aceasta mere dulce, inainte sa se culce.

Sunetul originar, vibratie materna a energiei subtile cu gust violet si culoare dulce-ciocolatie, a inceput sa ma invaluie ca o manta pufoasa de vata de zahar, iar eu, ametit de atingerea catifelata a vantului in amurg am baut intreg paharul de nectar. Nu am habar cum am petrecut trecerea dintre noapte si zi, dar stii ca mi-a placut sa aleg intotdeauna luna, sau calea de mijloc.

Abia m-am trezit. Simt o senzatie de uscat si aproape ca imi vine sa tusesc. Realizez ca imi e sete. Imi intind mainile usor. Ma rotesc un pic in stanga, un pic in dreapta. Ma ridic si iau cana de ceai de pe marginea masutei. Incep sa beau. Ma desfat in gustul racoritor al mentei, combinata cu cateva fructe de padure. Apoi desfac tacticos o portocala si o mananc. Ritualul de trezire a fost completat. Sunt gata pentru o noua zi.

Pectorali si papagali, valuri, lume nisip, glume, imi e dor sa merg la mare, sau poate vreau putin soare. Oare?

   (Caldura aceasta, cat de mult am asteptat-o, si acum deja m-am saturat de ea. Gandurile mele sunt doar la sticla rece de suc proaspat presat de mere din frigider.) Acestea erau gandurile lui, in timp ce se intorcea alene de la munca. Isi sterse o broboana de transpiratie de pe frunte si isi continua drumul. Grabi pasul, dar in acelasi timp baga mana in buzunar si isi scoase telefonul. Intra pe un joc, sperand ca timpul sa treaca mai repede, sau cel putin perceptia lui. Se opri doar pentru un moment, ca sa isi arunce o privire la masina electrica parcata in apropiere. (Interesant!) Isi zise ca pentru sine insusi, si isi continua drumul.

Gandurile mele revin ciclic pe ecranul mintii, si atunci imi aduc aminte cum le-am citit si in alte dati, si cum s-au estompat, ca niste viziuni ascunse in fumul vocilor interioare.

Frumos aliniate stau cartile in raft iar mintea e plecata in lumi indepartate.

Eram la masa intr-un restaurant oarecare. Tin minte ca radea de mine pentru ca ma chinuiam sa imi mananc salata. Cand, deodata, s-a oprit. Mi-a facut cu ochiul si a iesit afara. Am urmat-o nesigur. Oare ce o fi in capul ei? Am constatat ca ploua. Si ea, ea facea piruete afara, in mijlocul strazii pustii. Felinarele s-au aprins unul dupa altul, semn ca seara venise pe furis. Mi-a facut un semn cu mana sa vin. M-am uitat spre ea, probabil intrebator. -Hai sa dansam in ploaie! M-a prins de mana, si am mimat un tango, dupa o muzica pe care stelele de abia aparute o sopteau urechilor noastre. Un pic mai incolo doi batranei de priveau, tinandu-se de mana, si zambeau. Apoi a aparut autobuzul, miscandu-se alene spre statie. Am inceput sa alergam. Din mers, am apasat pe butonul semaforului, ca sa se faca verde, si sa il opreasca, castigand un minut atat de necesar. Am urcat amundoi, si ne-am asezat pe unul din multele locuri libere, uzi din cap pana in picioare.

Sunt in ochiul furtunii, tornada de ganduri si frunze de toamna fugind printre randuri. Alaturi o doamna citeste ziarul, un clovn imi zambeste, ascunzandu-si amarul. O masca zglobie, si un suflet albastru se astern pe hartie, sub semnul maiastru al fantanii cea pline de apa cea vie si ideea fericirii a celor o mie de vise uitate in colturi prafuite ale camarii fermecate, cu rame aurite si oglinzi-portale spre magice taramuri, nestiind ca adesea cararile sunt drumuri spre pestera ascunsa unde imi doarme norocul si dorinta nespusa de a ascunde obrocul cu ideile verzi, sau cu merele coapte, de pe vremea in care si noi eram doar soapte.

-Inchide ochii, repede, mi-a spus. -Si acum? -Respira, respira amplu, abdominal, toracic si clavicular. -Si acum? -Urmareste respiratia pentru cateva minute. Fii doar acolo cu atentia. Observa senzatia. Unde anume simti respiratia? In piept, in nari, in gat? -In nari. -Oriunde ar fi, fii acolo impreuna cu ea. Acum observa-ti intregul corp, din talpi pana in crestetul capulul. Simte cu talpile ating pamantul, simte spatarul scaunului, senzatia de rece sau cald, atingerea hainelor, observa daca ai muschii incordati, daca exista tensiuni. -Si acum? -Deschide ochii usor, intinde-te putin, precum pisica, si casca, daca simti nevoia. -Si acum? -Acum ia-ti sticla de apa si dispari. Pauza s-a termina. E timpul sa reluam antrenamentul.

Roata timpului se invarteste, se invarteste halucinant, elucubrant, dar totusi centrul e nemiscat. Neatacat de minte, ganduri emotii sau alte lighioane mitice. Mistice, fortele aurii ale mesagerilor inaripati, necautati de noi, cei de acum, se risipesc in zadar, In bazar mai poti gasi cuvinte care sa te duca departe. Atat de departe, incat si vantul se aude altfel aici. Trei pisici ma priveau pe mine, te priveau pe tine. In fine, Tot ceea ce trebuie sa stii, sa revii in inima tuturor lucrurilor, este sa iti amintesti, si sa cresti. Roata timpului se invarte, dar Centrul e nemiscat.

Vantul luminii aurii ma arunca in necunoscutul zilelor de ieri, azi si maine. Un caine mare, flocos, cu ochi albastri stralucind mai ceva ca doi astri ma intreaba zglobiu ceva ce doar eu stiu. Tocmai cand imi reconsideram viata, aud o alarma, privesc piata, totul dispare ca un fum, e dimineata.

L-am vazut cu coada ochiului. M-a vazut si el. A ridicat nasucul usor umed si a privit intrebator. A ezitat pentru o clipa. Apoi a venit mai aproape. M-a mirosit si, cand am intins mana sa il mangai, s-a incordat usor. Dupa care a acceptat miscarea lenta a mainii mele pe blanita lui ca de catifea. Incet-incet am devenit prieteni. M-a saluta in felul lui de cate ori ne vedeam, si se strecura printre picioarele mele, cu o miscare fluida, indelung calculata. Uneori sarea in poala mea si se aseza pe cartea pe care tocmai o citeam. Fara nici o problema, si apoi ma privea increzator, ca si cum ar fi zis: Toata atentia ta sa fie la mine!. Il mangaiam ca de obicei, si el incepea sa toarca, si vibra usor, linistitor. Ma aducea in prezent. Ma facea sa uit de problemele din trecut si de interminabilele mele planuri de viitor. Si atunci l-am numit Mota.

Intinde sfoara Alunga boala Si mergi departe Ca la carte Prin dealuri si vai Cu ceilalti flacai, Prin garla sa treci, Nesansa sa-nneci. Prin fund de caita, Cu ceai de craita Prin munti fara seaman Cu Soarele geaman.

Ploua. O picatura de apa se pierde in imensitatea lacului.

Odata demult credeam ca adevarata mea casa este un loc, un spatiu bine delimitat. Dar am crescut mare. Odata demult, credeam ca adevarata mea casa este un loc in timp, si nu in spatiu. Dar am crescut mare. Odata demult credeam ca intrega lume este adevarata mea casa. Dar am crescut mare. Si uite asa am aflat ca adevarata mea casa se afla ascunsa in inima mea, care e in Inima tuturor lucrurilor.

Vartej sau taifun, o conexiune intre mai multi neuroni va declansa o furtuna in creierul mic sau in Creierul Mare, fara de care nici o culoare nu doare. La mare.

Intentiile lui sunt bune. Chiar daca nu stie cum sa le exprime in cuvintele tale. Pentru ca acelasi cuvant are un sens diferit pentru fiecare. In plus, fiecare revelatie interioara este personala. Poate fi traita doar, nu si explicata in cuvinte. Iti poate arata ce a facut. Dar asta nu garanteaza ca si tu vei trece  prin aceleasi etape. Fiecare revelatie interioara, desi asemanatoare, este unica si personala. El vrea sa te bucuri si tu de trairile acestea deosebite. Asta e intentia din spatele fiecarei discutii. Nu analiza discutia. Observa intentia din spatele actiunii si bucura-te de locul pe care il ocupi in viata lui. Esti importanta. Vrea sa imparta cu tine fiecare succes, mic sau mare. Tot ceea ce trebuie sa faci este sa manifesti in continuare iubirea si frumusetea. Aminteste-ti asta mereu, de fiecare data cand iti vorbeste. Vezi intentia din spatele vorbelor, vezi iubirea din spatele intentiei. Si manifesta iubirea si tu. Cine si-ar indrepta atentia asupra diferentelor care...

E gata! A doua carte de poezii a sosit, si se poate gasi aici . 

Eu sunt centru acestui Univers care a fost creat doar pentru mine, dar si tu esti centrul altui Univers care a fost creat special pentru tine. Noi suntem lumi, noi suntem cercuri, noi suntem sfere. Ne imbaiem in lumina Big Bangului original, noi suntem stele, noi suntem Zei, Noi suntem Ei. Dar Eu sau Tu, sau El, sau Ea Dispare tot asa in zare, o pata de culoare atinsa de un curcubeu. Deci cine sunt Eu?

Dar oare de ce suntem permanent cufundati in aceasta zilnica mediocritate, aceasta eterna "sa moara si capra vecinului", in loc sa ne aliniem actiunile la modul de viata ideal pe care ni l-am dori aici si acum? Iti spun, nu este vorba de acest trup de carne, ne putem schimba viata cat ai bate din palme. Dar cum? Iti explic acum, ii spuse ursul vulpii si cerbului.

M-am intalnit cu Zmeul, mi-a zis ca Muma Padurii e sanatoasa, I-au trecut durerile de sale, de jale ca Fat Frumos a plecat calare,undeva departe, de Pasti, mi se planse dumnealui, tata Zmeului, cum ca ficiorul se plictiseste de moarte, iar Moartea e plecata si ea, sa vada un ocean si un uragan. Cam incalcite sunt povestile noastre cu pene albastre in ziua de azi.

Sunt Centrul, Focul care sustine creatia, Sunt simultan in o mie de lumi, o mie de luni am asteptat sa vii, sa-mi scrii, Dar timpul a incetat sa mai existe. iar eu ascult sunetul celor din jur si-mi spun ca Soarele va rasari in 3 ore, 5 minute si 23 de secunde. Unde se ascunde Inima mea?