Coronavirusul si sfarsitul lumii

Toata vanzoleala asta cu dute-vino, toata nesiguranta, politica altoita in graba si gunoiul maturat si pitit sub covor mi-au adus aminte de povestea lui Nastratin Hogea, care o data a fost intrebat despre sfarsitul lumii, a raspuns ca nu este doar un sfarstit al lumii, ci mai multe, unul mare si restul mici. Un sfarstil al lumii mare daca moare el si cateva sfarsituri ale lumii mai mici, daca ii va muri sotia sau copii sau parintii. 

Trecand dincolo de statistici, din cauze numai de doctori (ne)stiute, au murit oameni, multi oameni, cam peste tot. Si, ca sa il parafrazam pe Nastratin, cu fiecare om moare o lume, numai de el stiuta, o lume personala, a lui, a mortului. Fiecare dintre noi ascunde un intreg univers, si cu moartea, vine si sfarsitul acelei lumi. 

Un pic morbid acest subiect, daca nu ne-ar aduce aminte tuturor ca in spatele fiecarei actiune se ascunde timpul, acest nemilos calau care pana la urma ne va ingropa pe toti. Daca va trece suficient timp, pana si stelele dupa cer vor muri, una cate una, iar universul se va stinge in noaptea cea neagra a timpului. In fata Eternitatii parem mici cu totii, si toate aceste nimicuri care erau atat de importante pana mai ieri nu dispar, iar noi, regi sau cersetori, ramanem goi in fata Timpului. 

Ah, ce bine  ar fi sa fim nemuritori, dar asta pare un vis indepartat, greu de atins daca nu ai petrecut cateva vieti printre calugarii lui Shaolin, incercand sa atingi perfectiune lui Tao, ori daca nu ai fost ascuns prin Himalaya, practicand perfectiunea unui Avatar. Si chiar si asa, tot ti-ar mai trebui un-secret doua soptite la ureche de catre Babaji. 

Dar deh, pana la urma suntem neam de daci, asa ca vom astepta noaptea cea neagra a timpului razand. Ca doar intre una sau doua izolari la domicilui atat mai avem de facut. Haz de necaz. 

No, seara buna in continuare si sa ne auzim cu bine. 

C.