Sfarsitul eternitatii
Stateam relaxat intr-un chaise-longue, pe o plaja din Barbados, ascultand ritmicitatea aproape muzicala a valurilor. Din cand in cand mai aruncam cate o privire pe Ipad, verificand o moneda virtuala aproape necunoscuta, aflata la cateva ore inaintea lansarii pe unul din principalele siteuri despre blockchain. Am intans mana dupa coctailul meu fara alcool si am devenit usor iritat cand o persoana s-a asezat in fata mea, blocand razele calde ale soarelui.
Ma uit mai bine, era Adrian.
-De cand nu ne-am mai vazut, multa vreme a trecut, zic eu pe un ton glumet.
-Lasa vrajeala, trebuie sa plecam urgent, Batranul a spus ca ne va parasi in curand, imi spune el foarte serios.
Stiu ca au trecut cativa ani buni de cand nu mai apartineam acelei lumi, si totul parea acum asemeni unui vis pe care l-am visat candva, dar vorbele lui m-au facut sa devin mai alert si sa ma misc cu o viteza care l-ar fi facut invidios chiar si pe Ussain Bolt. Doua ore mai tarziu eram in aeroport, asteptand zborul spre Timisoara.
(Slava Domnului, imi zic, am ajuns la timp) Indeptandu-ne spre veranda casei sale din acest mic satuc uitat de timp, il vedem pe al batran pregatind un ceainic si patru cani de ceai. Isabela era deja acolo.
- Musetel, sa va mai linistiti putin, ne zice zambind cu subinteles. A venit timpul copii, trebuie sa ma ocup de ceva lucruri cu adevarat important. Ma bucur sa va mai vad inca o data, pe toti trei, impreuna. Timpul va trece, iar voi va veti intreba poate daca tot ceea ce ati trait si experimentat s-a intamplat cu adevarat. Amintirile se vor estompa incetul cu incetul, si miracolele la care ati fost martori vor deveni povesti. Ne vom intalni din nou, cu siguranta, in momentul in care aventura voastra aici se va termina. Va voi astepta!
Acesta este ultimul meu cadou pentru voi, un ultim mesaj, pe care sper sa il intipariti adanc in mintea si in inima voastra. Sunt ultimul Solomonar. Cu mine se stinge o intreaga cale spirituala. Nu uitati ce v-am invatat, si deveniti din ce in ce mai buni cu trecerea timpului. Celor din vechime le placea sa creada ca suntem oameni care se joaca de-a zeii. Nu erau departe de adevar. De fapt, suntem zei care se joaca de-a oamenii.
Aceste cuvinte odata spuse, trupul Batranului se dizolva usor vibrand, asemeni unei maini de praf in bataia vantului.
(Ne vom revedea cu siguranta, atunci cand e timpul!) O voce rasuna in mintea noastra.
Soarele strapunse norii cu cateva raze, un fulger brazda cerul, iar noi ne uitam unul la altul, incapabili sa asimilam ceea ce se petrecuse aici, in fata ochilor nostri.
Ma uit mai bine, era Adrian.
-De cand nu ne-am mai vazut, multa vreme a trecut, zic eu pe un ton glumet.
-Lasa vrajeala, trebuie sa plecam urgent, Batranul a spus ca ne va parasi in curand, imi spune el foarte serios.
Stiu ca au trecut cativa ani buni de cand nu mai apartineam acelei lumi, si totul parea acum asemeni unui vis pe care l-am visat candva, dar vorbele lui m-au facut sa devin mai alert si sa ma misc cu o viteza care l-ar fi facut invidios chiar si pe Ussain Bolt. Doua ore mai tarziu eram in aeroport, asteptand zborul spre Timisoara.
(Slava Domnului, imi zic, am ajuns la timp) Indeptandu-ne spre veranda casei sale din acest mic satuc uitat de timp, il vedem pe al batran pregatind un ceainic si patru cani de ceai. Isabela era deja acolo.
- Musetel, sa va mai linistiti putin, ne zice zambind cu subinteles. A venit timpul copii, trebuie sa ma ocup de ceva lucruri cu adevarat important. Ma bucur sa va mai vad inca o data, pe toti trei, impreuna. Timpul va trece, iar voi va veti intreba poate daca tot ceea ce ati trait si experimentat s-a intamplat cu adevarat. Amintirile se vor estompa incetul cu incetul, si miracolele la care ati fost martori vor deveni povesti. Ne vom intalni din nou, cu siguranta, in momentul in care aventura voastra aici se va termina. Va voi astepta!
Acesta este ultimul meu cadou pentru voi, un ultim mesaj, pe care sper sa il intipariti adanc in mintea si in inima voastra. Sunt ultimul Solomonar. Cu mine se stinge o intreaga cale spirituala. Nu uitati ce v-am invatat, si deveniti din ce in ce mai buni cu trecerea timpului. Celor din vechime le placea sa creada ca suntem oameni care se joaca de-a zeii. Nu erau departe de adevar. De fapt, suntem zei care se joaca de-a oamenii.
Aceste cuvinte odata spuse, trupul Batranului se dizolva usor vibrand, asemeni unei maini de praf in bataia vantului.
(Ne vom revedea cu siguranta, atunci cand e timpul!) O voce rasuna in mintea noastra.
Soarele strapunse norii cu cateva raze, un fulger brazda cerul, iar noi ne uitam unul la altul, incapabili sa asimilam ceea ce se petrecuse aici, in fata ochilor nostri.
Comments
Post a Comment