Paracelsus - just another ordinary life

Pierdut intr-un labirint lingvistic declar nule sansele mele de a intalni minotauri sau poate chiar dinozauri calatorind agale printre petale pe strazile orasului meu imaginar chiar prin bazar. Si un pahar de clestar s-a tranformat in mii de cioburi-vise interzise de mintea normala, duala, banala, si in cala iahtului meu de oricalc am dat cu pudra de talc pe o glezna putin umflata neremarcata de marcatorii lui Peste Prajit, pe care i-am intalnit din nou la metrou.

Putem arunca Cu un sentiment doua De la unul la altul, Un fel de atinsea Prin empatie. Acte intamplatoare De bunavointa, Ca sa facem viata mai frumoasa La vreun vecin, La doi ochi albastri si un suspin, Poate chiar si unui catelus De plus. Dar nu pisicii vecinului, Mi-a furat ieri burgerul meu Cu linte. Dar mai tii minte, Se stie - Intreaga noastra viata e o poezie.

Am sters de pe lista pantofii de plumb care imi incetineau zborul, norul care nu se topea cand vroiam eu, e greu sa gasesc sau sa implinesc o suta de kilograme, doua mame plimbau copiii pe faleza, in engleza am incetat sa gandesc, dar primesc o lauda doua la ora noua si un sfert de tura, cal sau nebun, ce sa mai spun, daca maine e joi, e timpul sa ne mai amintim si de noi doi.

Inima - bataie de tunet, fulgere alergandu-mi prin vene, firele de par- antene, undele de soc se propaga de la un neuron la altul. Inaltul cerului si talpa piciorului se invart in cercuri din ce in ce mai largi, iar campul de maci de la marginea cai ferate a inflorit, cu doua zile inainte de caderea zapezii. Iezii au mancat mugurii, strugurii de pe masa nu ma lasa sa dorm. Imi e somn.

Apartin Soarelui, Apartin Lunii, Apartin firului de iarba. In barba simt vantul cald de aprilie, gandul imi zboara la frunza ce a inverzit si la floare alba de cires care imi zambeste din gradina vecinului. Sinelui ii soptesc, multumesc, si il iau cu mine afara la o plimbare pe langa mare.

Intr-un vartej de culori, de dorinte ascunse si de cuvinte nespuse Ma indrept catre locul in care alta data atinsesem cu mainile goale un colt de rai, intr-o luna de Mai. Si am mai vazut in penumbra, ascunzandu-se ghidus dupa o Sequoia Gigantea, o stea. Da, dar gandurile le voi lua cu mine, toate. Si poate, ca le voi topi cu o raza din Soarele verii. Merii au inflorit, Si tu inca nu ai ghicit unde plec.

Un, doi, trei, Dupa ei venim noi amundoi, dupa masa, dar acasa nu e nimeni si cu toate astea camera e plina pina la refuz cu amintirile a sute de actiuni incepute in gand dar niciodata terminate. Oare care e diferenta intre fenomenul de deja-vu si deja-tu. Tura-vura am inchis gura si robinetul gandurilor celeste sau anoste dar povestea va continua si in zilele urmatoare. Bine ca nu doare!

Rosu si purpuriu invaluind sunetul gongului, ating catifelat ochiul dulce-amar al orasului scufundat in oceanul de vise uitate la trezire. Amintire.

Lumina disparata, impacata cu revenirea la ziua cea dintai, aduna amintirile unor vieti de demult, si le transforma in pocale cu apa de izvor, cu dor imi mai doresc, nu timpul sa-l opresc, ci mintea, dar poznasa deja este departe, plecata cu o carte de joc. Nebunul din Tarot a inceput calatoria, a mia oara, doara-doara o va sfarsi din nou. Si va uita Mai tot, dar ochii largi deschisi vor admira apusul, si poate rasaritul pe plaja, langa fata cu ochii ca turcoazul.

Am relansat, lasat in urma, asemeni unui instinct de turma, o adunare, are ca rezultat deja-nvatat de unu plus unu egal trei, dar dragii de ei s-au speriat, si s-au plecat regelui-ban, in van au incercat adeseori vreo doi trei ingeri pazitori sa le-aminteasca de nunta cereasca dintre alb si negru, prea integru acest concept inept, dar drept la tinta am tras cu arcul insa sageata erai chiar tu.

De la mormantul zilei de ieri pana la mausoleul zilei de maine, intre doua felii de paine, cu unt si inca ceva, am tot parcurs aceasta distanta infinita. Ranita, atentia mi-a fost furata indata de un moment prezent, dar o aripa de lebada m-a readus cu picioarele pe pamant, in gand am spus rugaciunea care imi da ochii de pisica si fara de frica am sarit din doua in doua trepte pana cand am ajuns, impuns de dorul de mine insumi, in spatele casei mele si am deschis usa, pentru a cata oara, si am calcat atent, ocolind cu grija topazul, macazul si vasul cu ganduri pierdute visand cu ochii deschisi.

La inaltime, erai ca un dansator pe sarma ghimpata a gandurilor zilei de ieri, dar talpile tale mai dure decat diamantul, indoiau pana si cuiele pe care indoiala le-ar fi batut in calcaiele tale cu un ciocan pneumatic. Pneuma, cum bine stii, vine de la suflet suflat cu aur-argint viu, si fara sa stiu beam impreuna cu tine din apa vietii, iar ghietii incepuse sa nu ii mai pese ca a venit vara.

Arunca nada facuta din praf de stele, poate vei prinde vreo zana ascunsa in lacul cu apa clara de cristal sau mai bine intra in pestera aflata la capatul potecii batatorite de iele si satiri dansand salbatic si sarbatorind iesirea din Labirint.

Pacate aruncate de-a valma printre haine lasate dezinvolt prin camera de zi, desi noaptea-i aproape si soaptele incep. Iti mai aduci aminte de soarele din parul albastru aramiu si de chitara trista ce rasuna agale pe plaja cea senina, pierduta printre brazi si alte trei casute, aproape de castel?

Universuri paralele, dragele de ele, unite printr-o tesatura de lumina, o simti in splina, dar daca alergi, sau chiar daca mergi, prin visele mele, universuri paralele, fara zabrele, unde sunt ele? Ielele mele.

Scriu in gluma, cu sau fara spuma, serios sau ca si un copil botos, scriu ziua, scriu tarziu in noapte, urlu la luna, sau spun cateva soapte, dar scriu, scriu intr-una. Daca m-as opri s-ar sfarsi lumea mea.

Un gand infloreste la semafor, imi este dor de vremuri stravechi, cand apa era in elefantel, cand inca mai aveam un catel, cu numele Mota, sau asta era pisica ce-abia invatase-a zbura. In noaptea ce vine am din nou acel vis in care destinul nu e inca scris.

Credeam ca totul este o gluma, acum o luna. De cand am plecat, atat de multe s-au schimbat, Iar ploia asta continua asa de cateva zile, iar printre vile, a incoltit iarba dalba, primavara e aici si zici ca si la noi prin suflet au inflorit vreo doi trei ghiocei.

Vartej, vertigo, spirala in neant, tornada atemporala in spatiul intercostal, cuvinte alese, culese in graba, din cufarul vechi din camera de oaspeti, pe prispa o floare de nu-ma-uita, si ziua de maine hulpava si grea.

Doresc singuratatea unui pisc solitar, acolo unde vantul rostogoleste norii, iar vara a uitat sa mai vina de cativa ani. Sau poate ma gandesc doar sa dau vina pe lume. Pe bune, asta ar fi solutia mea. Da. Dar nu ma voi gasi niciodata vinovat pe mine insumi pentru propriile limitari. Ar fi cu totul absurd, nu e asa?

Trecand agale printre diverse stari ale constiintei, astazi sunt un Marco Polo al imaginarului. Maine poate devin Amerigo Vespucci, desi sper sa descopar un nou continent inaintea vikingilor.

Curios lucru, de fiecare data cand sunt aproape de a imi implini misiunea, scopul vietii, asa cum il percep eu, acesta se schimba, transformandu-se in ceva mult mai mare, mai complex, mai profund si mai grandios decat as fi crezut cu putinta. Si o iau de la capat. Asta sa fie secretul vietii fara de moarte? Asta ma face sa imi aduc aminte de vremea cand eram inca un vanator de miracole. Inainte ca cineva sa ma invete ca legile naturii nu cunosc exceptii, si ceea ce noi numim miraculos este de fapt un proces normal, dar pe care inca nu l-am inteles. Pentru ca, de fapt, intreaga noastra viata nu este altceva decat un sir neintrerupt de minuni, fie ca alegem sa le recunoastem sau nu.

Vad ceaiul turnat in cana, lichid de culoarea chihlimbarului, iar in lumina felinarului din epoci demult apuse povesti sunt spuse in acest han, uitat la rascruce de vanturi. Si ganduri nu mai pleaca nicicand spre trecut, sau spre viitor. Ma cobor dupa cal Si rad, rad ca si cum nimic altceva nu ar mai conta in acest moment.

Curios lucru, de fiecare data cand ma apropii de perfectiune in ceea ce priveste scopul vietii, acesta se infloreste, se complica, si se transforma in altceva, mult mai profund, mult mai grandios. Si aproape ca imi vine sa cred, ca e posibil sa il ating. Dar el, etern miraj se departeaza din nou.

Ma invart in cercuri din ce in ce mai largi pana cand cuprind intreg universul in dansul meu. Stelele imi fac cu ochiul prietenoase, iar o supernova imi ureaza o buna dimineata. Si ma trezesc!

Cand nimic nu e mai contagios decat rasul in hohote, traieste clipa, si aminteste tuturor celor din jur ca tot ceea ce conteaza este sa fii cu toata fiinta ancorat in prezent. Viitorul nu este inca aici, iar trecutul este doar o amintire. Fum care trece prin tesatura realitatii incetinindu-ne calatoria spre eternitate.

Paradoxal acum, cand totul e global valabil, disponibil dar nu si prea credibil, printre cuvinte-alese, printre trei flori culese, in spatiul dintre da si nu esti mereu Tu.