Paracelsus - just another ordinary life

Lumina ascunsa printre crapaturile lumii, Lumina lunii atinsa de inceputurile lumii, a glumii spuse de voci ascunse in spatele spuselor unor Meduze fara Tezeu, fara un zeu care sa ne ridice in varful Olimpului. Iar am ajuns hoinar pe scara Timpului.

"Am fost in unul din locurile sfinte ale religiei mele. L-am simtit gol si lipsit de putere. Urmele Celor Dintai nu mai ne incalzesc ca in trecut. Se pare ca pana la urma Gheata Primordiala va cuprinde totul. Focul e din ce in ce mai rar, iar Pastratorii lui se ascund in pesteri din ce in ce mai adanci. Ne pregatim sa calatorim pina la unul din ultimii Strabuni, singurul care mai este in viata. Vointa lui e una cu legea Naturii, si daca cineva ne poate salva, el este acela. Il vom ruga sa invoce Zeii, astfel incat intreaga lume sa cunoasca Caldura din nou. " Aceasta inscriptie apocrifa m-a amuzat cumva. Am facut analiza cu C14, si s-a dovedit a fi cu un an mai veche decat data la care asteroidul Nemesis a lovit planeta. Poate ca cel de care vorbeau a cerut ca planeta sa se incalzeasca din nou. Dar a uitat sa intrebe despre efectele secundare. Cum ar fi distrugerea unei intregi civilizatii.

Acel moment in care ai terminat de alergat iar Aleodor imparat este din nou impanat cu hainele imparatului iar la intalnirea Senatului lipseste acea minte de copil care poate privi, dar nu poate minti, chiar daca conceptul e corect nu iti poti smulge inima din piept daca esti la Pretul Corect. Si tu crezi ca esti drept, dar nu uita ca in vis albul ca negru este descris si negrul drept alb.

Intangibil alerg printre lumi de vis, iluzii efemere ale aceluasi abis. Deschid ochii, privesc cerul, norii trecand, Vad luna cantand, Si trag o concluzie: Sunt inconjurat de aceeasi iluzie.

Contractia externa a unui tentacul informational cauta in zadar sursa suprema, din berna, steagul lasat anunta inceputul sfarsitului, sau poate doar sfarsitul inceputului. Un peisaj post-apocaliptic completa ideea de sine a unor pitecantropi cu pretentii de IQ, iar orasul distrus din temelii statea martor al fanatismului prost inteles. Degeaba mai incearca ei sa se justifica cum ca sunt de partea cea dreapta a unui razboi inutil, nimeni nu e senil, iar cel mai adesea justificarile nu intrec asteptarile, sperantele ascunse au disparul demult, zeci de cutii ale Pandorei aruncate pe rampa de gunoi. In doi, sau in trei, toti fug undeva departe in noapte, lasand in urma doar un moment incremenit in timp, in care fericirea inca era palpabila.

Uitam sa ne bucuram de lucrurile marunte, de frumusetea ascunsa printre randuri, ne adancim in prapastii create de disparitatea dintre munca, creatie si inspiratie, intepeniti intr-un 'job' fara perspective. Uitam de noi insine atat de des, incat nici macar nu putem semana ce am cules de pe ici-colo, aterizam solo intre ganduri si stresuri fara prea multe intelesuri, gandim, zambim dar poate ca gresim alegand lipsa de perspectiva in loc sa plutim in deriva, in loc sa vanam noul cu lassoul, si sa legam vechiul, pezevenghiul care ne tine pe loc, ancorati intr-un bloc-notes. Tu ce ai mai cules de pe campii batuti in ultima vreme, in cautare de noi scheme?

Ceata invaluie piscul anost, miros de glasnost piedut in genuni, mai cred in minuni, dar ele, dragele, se ascund in lacrimi de margaritar, si eu nu am habar de ce sunt inconjurat de atata frumusete, ea imi da binete, si valul sopteste un cantec de demult.

Prin meandrele intunecate ale unui suflet batran, Lumina se caznea sa iasa la suprafata, acoperita de doua trei nevoi si cateva sute de griji inutile. Discutii sterile isi dadeau silinta, fara a realiza neputinta mintii de a rezolva problemele inimii, Spinii ii sunt utili trandafirului, dar doar daca petalele sunt rosu aprins. E usor de stins o valvataie, atunci cand e foc de paie, pe cand un vulcan nestins, cu pragmatism, il putem categorisi drept cataclism. Si alte doua cuvinte, sa fie cu tinere de minte. O seara buna.

Invaluie-te in dragostea cea nestiuta, pe care nu o vei primi nicicand. A fost in jurul tau intotdeauna, dar nu si inlauntrul unui gand. Ascunde frica dupa multe ziduri Materie-ntrupata-n labirint, Asa vei fi ferit de-acele riduri Ce-apar atunci cand eu am invatat sa mint.

Furtuna perfecta ascunsa in ochii care ma privesc. Citesc in stele, visele mele. Si doua iele dansau in lunca, cand o naluca trecea usor sub podul rosu, ros de timp.

Intr-un vartej de cuvinte imi caut culorile preferate, muzica unei raze de soare nu mai are rabdare, povestea vantului, viteza gandului, si o floare de papadie, se stie.

Ma expansionez ca un balon de sapun. Ce pot sa spun? Cu bunavointa, ceva credinta, sau cum ar fi de cuviinta, fara stiinta, sa formez. reiterez si integrez un univers convers in lumile mele paralele.

Vaneaza acel moment cand intreg corpul este obosit, dar mintea este treaza, porti nestiute se deschid, atunca cand atentia trezeste imaginatia unei alte lumi, unei alte luni, soare sau saptamana urmatoare.