Paracelsus - just another ordinary life

As vrea sa inviu precum El Sa imi deschid aripile larg Si sa zbor in nemarginire, Imi simt cercul, Ii vad limitele, si vreau sa sar afara din sotronul vietii obisnuite, dar nu azi, nici maine. Ma indrept spre paine si gem si rad si plang. Nu fi trist ingerul imi spune, uite ti-am adus o ciocolata. Maninc-o toata!

Am multe talente ascunse. Unul din ele este de a face conexiuni intre evenimente si informatii aparent disparate. Iar azi m-am intrecut pe mine insumi. Ce am remarcat? Hai sa astern pe foaie, unul cate unul, sa vedem daca nu e minunata tara asta in care traim. 1.Ati auzit de certificatele verzi si Protocolul de la Kyoto? O tona de dioxid de carbon emis in atmosfera e un certificat verde. Si Romania are multe, si nu le consuma pe toate. Ca deh, nu prea mai avem industrie care sa polueze. Dar aceste certificate se pot vinde. In tara sau strainatate. Statul roman are aprox. 300 milioane de certificate. Dar nu le vinde, ca nu poate de micii "meseriasi" care in loc sa le consume le vand unor firme ca Mittal Steel. Pe bani frumosi. 2.Cica gazul pe care il platim la puritate 99.9% si putere calorica cotata la valoarea maxima ar fi de fapt doar 93-95%, iar diferenta ajunge in buzunarele cuiva. Stim noi cine, nu dam nume. 3.Cica povestea spune ca Compania de Autostrazi si Drumur...

A fi slab sau nepregatit e doar o etapa in drumul spre succes. Iar lupta continua, dar nu este o lupta, ci mai degraba o explorare a propriului potential. Nu ai habar de cate ori, cu cate sfori, am tot legat nodurile mele gordiene, Sanziene m-au inspirat, m-am aplecat spre lumi de vis, am tot inchis ochii si lumea a inceput sa se invarta in ritm sufit. Am ametit de atata splendoare, de prea multa culoare, si am decis sa nu mai stau inchis in mine insumi. Am ales sa ma revars intregii lumi.

Inarmati cu noi cunostinte Transformam mintea In arma perfecta, Dar uitam ca nu ea Este cea care ne permite Sa admiram acest minunat rasarit.

Cel mai adesea cautam iluzia unei indepartate fericiri, naufragiati undeva in trecut, sau poate viitor, uitand ca viata este traita Acum.

Un secol ma apasa, ii simt marginile colturoase cum imi patrund in sira spinarii odata cu inserarea. Timpul care a trecut, timpul care va veni, dar pana atunci prezentul imi ocupa tot timpul. Si anotimpul meu preferat se cheama fericire. Iubire de timp si timp de a iubi, nu e asa ca stii ce ai de facut atunci cand ramai doar tu si gandurile tale?

Avem cele sase directii ale spatiului. Rosu e sus, Dulce e dreapta, Pufos e stanga, Mirosul ierbii dupa ploaie in fata mea, Un Arhanghel in spate, Iar zgomotul de clopotei in jos. A saptea dimensiune e Timpul. Iar aceasta e cheia lui, cheia succesului.

Am vazut o umbra in propria-ti lumina, am luat-o in causul palmei, era de un galben-murdar, o amintire, si un resentiment totodata, fata de cineva pe care nu il poti ierta. Tu nu iti dai seama cum te irosesti fizic, mental sau poate chiar mai mult decat atat pastrand aceste ganduri. Invata sa ierti si vei straluci cu lumina a zece mii de sori. Deschide ochii, e dimineata!

Cand cuprind un intreg univers in propria-mi lumina a fiintei, percep in jur oamenii si animalele ca flacari ale constiintei. Unii ard mai puternic, altii mai slab, iar un cersetor lumina mai puternic decat un soare. Mirat, l-am intrebat: - Cine esti? Iar el mi-a raspuns: - Eu sunt!

Am vazut o libelula albastra Si una verde. Mintea mi se pierde In zeci, sute, mii de detalii ascunse, Patrunse De frumusetea iluziei, De falsitatea aluziei Cum ca noi Doi Nu suntem doar Unul.

Ating suprafata constiintei unui intreg sistem solar, Bing-Bangul e o amintire doar, iar stelele in departare, anunta lumii viitoare despre o clipa intre toate. Noi o numim umanitate.

Suntem facuti din pulbere de stele Dar am uitat cum noi am fost candva Navigatori in universuri paralele Ah, numai de-am putea ramane-asa. Fara limite, Jonathan, spuneai, Pe seara, in povesti de somn usor, Imi aratai tot ce si cum gandeai, Si cateodata imi mai este dor. De noptile acelea de demult, Cand visele zburau langa veranda Acum traiesc in zbucium si tumult Intregii lumi ii suntem o ofranda. Si sufletului meu ii sunt departe, chiar daca vreau sa zic ceva mai cult. Inima mea este o deschisa carte, Unde sunt noptile acelea de demult?

Intreaga mea conceptie si felul in care mi-am construit lumea interioara s-a risipit, sub tirul intens al unor vorbe alese, culese din experienta lor, a tuturor. Acum incep sa adun cioburile propriilor limitari, dar imi lipseste lipiciul si scapariciul unor prezente absente mai mult sau mai putin motivate, dar cam tarziu create in tesatura ireala a realitatii.

Stii, Cand iluzia se destrama, si magicianul se pregateste de plecare, cam tare e painea asta uscata. Indata lumina unui felinar incearca in zadar sa imprastie umbrele noptii. Coptii au vrut sa ascunda adevaruri si ziduri imaginare. Dar oare unde e logica ta?

Lumea isi schimba culoarea odata ce ai baut din Apa Vietii, si imposibilul devine cu usurinta posibil. Dar atunci cand realizezi ca poti avea tot ceea ce iti doresti nu iti mai doresti nimic. Pana la urma acesta e omul.

Sunt legat de minuscule, stralucitoare creaturi ale Luminii originale. Prin fire nevazute, si nemaiauzite, comunicam, dar vocile sunt colorate iar imaginile pot fi auzite. Gusturile au un sens tactil, pe cand mirosul de mosc este vizibil si greu. Mereu mi-am dorit sa pot vedea muzica unui apus de soare. Se pare ca astazi e ziua in care se va intampla si asa ceva.

Era o minunata noapte de mai, stelele erau mai stralucitoare ca niciodata, si ingerul mi-a spus: Acesta e scopul vietii tale! Am fost bucuros cand am aflat dar apoi am crescut mare si am uitat.

Furtuna incepe, picaturile de ploaie bat ritmic in tobele imaginare ale unui pamant inecat in praful unei dupa-amieze post-apocaliptice. Am vaporizat un nor mai mic, care intai a devenit mare, doar ca sa dispara un moment mai tarziu. Am revenit in clipa prezentului absolut. Si am oprit vantul. Dar ploaia, o ploaie rece care iti patrundea pana in maduva din sira spinarii, aceasta ploaie a continuat mult timp dupa ce am terminat de mancat ciocolata.

Aceasta gelatina a gandurilor mele, care incearca sa mearga impotriva curentului, e greu de modelat din punctul de vedere a tendintei absconse catre pro-social. Iar cuvintele pompoase asternute pe hartie te imbie sa uiti si sa nu asculti de glasul inimii tale. Care intotdeauna, de cand Soarele si Luna, vrea sa te aduca cu un pas mai aproape de ingerii tai.

Ma invart stereoscopic intr-o forma romboidala. La o scala mai mare dar fara picioare, pentru ca aripile mele nu mai sunt grele. Briza marii ma sustine si pe mine mai bine decat salata cea cu doua oua-ochi si cu mere-urechi dar dupa ce am terminat practica zilnica de tai chi si do re mi am mai pus cateva cuvinte in minte ca sa stiu mai tarziu unde am ramas. Nu sunt gras.

Este tarziu dar imi amintesc tot, visul de azi noapte, ale tale soapte, golul din stomac, pata dupa hanorac, cerealele de dimineata, ceata asternandu-se in piata, a treia viata a unei pisici mici, alergand porumbelul, chelul care vindea ziare si o casa vazuta dupa-amiaza dar aroma placintei de vanilie, care inca mai staruia in bucatarie, imi provoca mie o senzatie de foame de aventura, mura-n gura. Pisica sura a coborat taras-grabis dupa acoperis.