Paracelsus - just another ordinary life

Banc de ingineri comunisti! Cica intr-o zi Celsius, Fahrenheit si Kelvin se jucau in fata blocului. Vine o baba si spune: -Ma, fiecare la scara lui!

Statistic vorbind probabilitatea ca noi sa fim propria noastra iluzie se apropie vertiginos de suta la suta. Pare cusuta cu ata alba, o floare de nalba miroseam  parca ieri, te asteptam in alte seri, in alte veri, dar tu nu erai nicaieri, sufletul meu.

Calatorim din loc in loc,  dar atunci cand zicem noi, sau eu, mai mereu, ne referim la acest trup,  acest grup de muschi, oase si  alte ponoase.  Dar demult am uitat ca trupul pentru suflet, este asemeni unei haine pentru trup, acoperindu-l in fata intemperiilor, imperiilor si  brusc,  voalul a fost lasat sa cada. 

In mijlocul unei veri, plina de o asurzitoare caldura, am cautat Frigul, prieten infidel, am atins Vidul, chiar el, gol plin de nimic, toti taceau chitic. Si apoi Lumina a izbucnit, libera si nelimitata, deodata, iar eu am simtit nevoia sa imi afund gleznele in arsita marii. Rece, sarata, deocamdata este de ajuns. Atins, crepuscular, si alte cuvinte de care nu am habar, toate adunate deodata, fara data de expirare, ca doar nu e o floare. Am zis.

Mi-am petrecut dupa-amiaza printre Zeii de demult, doar pentru a ma trezi la realitatea de zi cu zi, Normalitate, definita in funtctie de afinitate, activitate intrerupta brusc de ochii largi deschisi. E dimineata. Ma spal pe fata, alerg prin viata, stau la rand, inca o zi cu drag, pe Pamant.

Iesind din plamani, evadand cu puterea a o mie de sori, Ai uitat sa zbori suflete. Adu-ti aminte de limbajul fara de cuvinte pe care il vorbeai inainte sa te trezesti dimineata. Aceeasi paiata cautand inima sau curajul de a infrunta uraganul unei vieti comune.

Idei, cuvinte, concepte, notiuni suspecte, menita sa ne tina mintea ocupata. Vreau ciocolata vreau, doresc, am, privesc pe geam, A mai trecut un an.

Sunt pierdut in spatiul dintre doi atomi, Tanjind la dubloni, ioni si alti spioni, ochiul si timpanul, gandul si volanul de dantela rebela, un loc in nacela,  plec in jurul lumii, dar calatoria reala e cea interioara, revenind acasa, desi sunt tot eu, mereu, putin chel, dar nu sunt la fel, ceva s-a schimbat de cand am plecat. Aplecat spre mistic, iaurt cu fistic, destin futuristic si decor rural. Ce banal!

Soarele apune incet in Tanger, Ei inca vorbesc cu "mersi" si "mon chere" Nisipul canta un cantec de dor, Vorbeste despre beduini si amor, Suntem in cortul regal, te ador, te simt aproape, te vad in noapte, ale tale soapte ma imbie sa vin sa visez, sa suspin. Mai toarna o cupa cu vin. Desertul nu mai este inlauntru, nu se mai ascunde in doi, Desertul este o parte din noi.

Am uitat sa ascult spatiul dintre cuvinte, cine minte, cand prezentul dispare ca o boare de vant, e un gand, un descant, Sunt aici pe Pamant. Sunt.

Un sarut furat inainte sa plec la munca, Blugi calcati la dunga, Micile tale ciudatenii, Vedenii ale unei vieti care ar fi putut fi sau care este un inceput de poveste.

Pasesc pe nisipul fierbinte, apa lacului sclipeste in  lumina Soarelui incandescent. Lacul e incremenit, ca si mintea mea, saturata de atata frumusete. Natura este cel mai  bun vindecator. Trecator, un copil arunca cu pietre in apa lacului creand mici valuri. Oare in mintea mea asa se propaga si gandurile, tulburand linistea fiintei? Ma asez pe o banca si admir rasaritul. Infinitul.

Ma adun in mine insumi, m-am imprastiat in Timp, am uitat sa caut Calea si al nemuririi nimb. Am cautat in buzunare, am lasat totul pe masa, am deschis usa incet, ma intorc Acasa.

Cateodata ma tachinez cum ca exist. Cu ideea ca am un corp fizic, poate chiar si unul mental. Pare banal, dar realizez ca traim intr-un vis aflat in interiorul unui alt vis mult mai mare. Marea ma cheama la ea. Valurile, gandurile, Luna.

Ochiul se inchide, visele se ascund in ceata mintii, Dintii albi ca portelanul, zambesc acum, anul care va veni a trecut pasager, nici un mesager trimis din cerurile deschise de Sanziene, nici macar Mos Ene, nimeni nu a mai trecut pe aici. Eternitatea este un fenomen plictisitor, dar nu esti un intelept, macar in dormitor. Noaptea a crescut, a trecut, a venit soarele, un soare, doi sori, ascunsi dupa nori. Ochiul s-a deschis. Sunt intr-o lume de vis, Pasesc pe nisipul fierbinte. Mintea mea ma minte. Imi aduc aminte De mine insumi. Ceasul s-a oprit, la trei fara cinci. Caut niste opinci Si ceva untdelemn. O fi vreun semn?

Simt aerul rece Mangaing pielea infierbantata de focul unei veri care a disparut in neant. Da, iarna este aici, dar eu port vara in mine pentru totdeauna. Luna imi sopteste povesti de demult. Le ascult. Cantecul unei mierle zgribulite Imi aduce aminte De un dinte cu soare Sau de un soare cu dinti. Sa nu ma minti, sa adormim din nou impreuna. A mai trecut o luna. Ma intind, ma ascund in Netimp. Si inving. Ziua de ieri. Acele placeri, si mintea unui savant, estompandu-se in Neant.

Pe stomacul gol chiar si o salata pare un adevarat ospat. In o minte linistita, cel mai mic gand este bagat in seama, pus pe lama lui Occam. E cam nebulos, dar incredibil de frumos. Alternativa doi: oare intregul univers se ascunde in noi? In vers, gandesc invers proportional cu aportul mental de energie, in concluzie ne lasam inghititi de iluzie dupa-amiaza.

Am ascuns Lumina in spatele palmei stangi, printre cuvintele semanate ale zilei de maine, O paine si lapte batut. Nu mai am mult pana termin calatoria. Am imbracat ia am ating glia, Am revenit din nou cu gandul La Romania.

Intunericul zilei de ieri, lumina zilei de maine, iar intre ele, ascunsa dupa cuvinte, era pitita eternitatea. Calitatea absentei oricarui sentiment creeaza un precedent in vidul primordial. Nu am habar cum am ajuns sa fiu intepenit in prezent. Omnipotent.

Inchid ziarul arunc paharul cu cucuta sa imi ascuta cutitul de lupta, nu ma asculta piatra cea neagra. Neaga cu vehementa orice inadvertenta si teoria odata cu hartia dispare in foc. Vai ce noroc!

Pe fereastra privesc la acest falnic copac, ale carui vise au disparut in neant. Soarele e ascuns si el, dupa un nor rebel. Iar vantul, vantul imi acopera gandul, avantul spre alte lumi a inchis perspectiva acestei idei inghetate de valul polar care se propaga spre noi cu viteza constanta.

Ne ascundem in spatele unor actiuni virtuoase, frumoase, sau in anonimitatea gandurilor cenusii. Vrei sa stii cat de adanca e prapastia dintre cuvinte? Iti zic acum: E dincolo de minte.

Pentru o clipa am renascut in aceasta lume abstracta. Am privit lumea din nou cu ochi de copil. Si m-am lasat inconjurat si scaldat in lumina stralucitoare a Frumusetii infinite.

Aceasta floare de iasomie deschizandu-se in ceasca de ceai japonez pe ritmurile melodice ale inimii mele.

Aripile de inger le-am lasat in dulap, am luat cu mine numai lumina Lunii, Lumina lumii o vad si cu ochii inchisi. Deschide usa inimii mele, sunt numai stele in universul interior cel fara de sfarsit. Ei, hai ca am glumit, sunt si eu acolo, si tu, si toti ceilalti.

In cantec, in ganduri, incant audienta, imi fac simtita prezenta, imi iese pasienta, maine plec la Florenta.

Port in mine un intreg univers, O lume plina de uimire si minuni. Daca imi placi, poate te las sa Arunci o privire, Dar nu te pot aduce aici. Iti pot doar spune: Empatia e principala unealta Atunci cand e vorba de arheologia Sufletului.

Se destrama incet iluzia zilei de ieri, cateva primaveri si o floare de nu-ma-uita. In calea ta ai uitat poate un vis sau doua, noua nu ni se pare ca pierdem timpul. Tempoul ritmic al valsului vienez ma face sa visez la ziua de maine.

Acest an aduce cu Sine oportunitati, femei si cetati, idei de demult si putin tumult, adieri de seara, fructe in camara, ganduri mai putine, 11 luni pline, a doispea a fost ieri, nimeni de nicaieri, amintirea clipei, caldura iubitei, sangele vibrand melancolic iar ploaia cadea bucolic.