Paracelsus - just another ordinary life

Fata din Okinawa avea ochii verzi, in care sa te pierzi, asemeni frunzei, toamna. Doamna, in acea noapte tarzie, o intamplare hazlie, se cerea povestita, vestita, de multi necitita. Gandita anume sa intinda capcane, printre glume, sa aduca aminte de o lume, in care simteai fara a spune. Spume si valuri, prea multe maluri, prea multe limite, linte, avocado, frica de morminte, monumente ridicate egoului meu. Mereu.

Fericirea imi scapa printre degete, timpul macane ca o gasca ratacita de stol, invaluit in ceata mintii, ochii privesc, dar nu vad, gura vorbeste, dar focul, focul din priviri, trebuie reaprins.

Alergam, alergam Alergam spre neant, Uitam sa privim, Uitam sa gandim. Cineva imi spunea Candva: "Daca oamenii ar avea Acelasi interes In a trai, Cum il au pentru a nu muri, Ce ar fi?"

Alergam dupa morile de vant, noapte vine iarasi pe Pamant, suntem doar noi intre 4 pereti, nu mai credem in cer, nori si alte poveti, povesti cu mosi sugubeti, alte vieti.

Timpul trece intr-o clipita, intr-o bataie de inima, totul se schimba atunci cand lumina patrunde in interior. Nu uitati sa platiti curentul si mai mult sau mai putin sa nu va lasati dusi de curent. Nu, nu e un accident, dar nu vorbim de acelasi eveniment, e alt curent.