Paracelsus - just another ordinary life

Vrem timp, vrem joaca si iubire, vrem si netimp, si amintire, vrem ieftin tot ce este scump, vrem sa uitam tot ce e plumb. Vrem sa zburam, si tot mai vrem, nu avem timp sa incetam.

Delicatul mecanism intrinsec al memoriei, usor abatut dupa drumul gloriei intervine afabil in conflicte interurbane, preschimbat de aspecte mult prea umane.

Adorm in noaptea dintre ani. Visez la ziua cea dintai, uitasem iarna undeva, pierduta printre brazi si crai. A mai trecut inca un an, a inceput o noua era. Privesc in urma, inapoi observ multimea cum mai spera. Asa am fost si eu odata, in alta noapte rasarind acum nimic nu mai arata ce-altadat' aveam in gand.

Atentia ei e capturata in stralucirea unei idei, ori de orice altceva, mai stralucitor decat un fulg de nea. Capcanele ideale contin zeci de petale ale unui trandafir rozaliu, si poate un diamant, un rubin, nu stiu. Mintea ei e mai enigmatica decat Mona Lisa. Mai indirecta decat turnul din Pisa. Dar cu toate astea, indiferent ce faci, nu ai cum sa nu o placi.

Atinge-ma si aprinde-mi lumina a zeci de mii de sori in intunericul vietii anoste, cu amintirea unei foste mandrii, hartii sau a altei existente, prezente uitate, amestecate cu albul stralucitor al unui covor de lana, cadana cu parul ca noaptea, acum vreau din nou sa iti aud soapta.

Simtim cu totii ca am putea fi mult mai mult decat ceea ce suntem acum. Exista un foc ascuns, un potential gata sa erupa, maiestuos si fierbinte. De cate ori nu ne-am gandit ca suntem destinati sa facem lucruri marete, idei crete ne umbla prin minte, gandul minte, inima sopteste si aprinde focul acesta e locul si timpul in care ne vom indeplini destinul. Vom straluci mai puternic decat o stea. Da.

Spinul ascuns printre petalele rozei, ii fu profresor de data aceasta. Napasta e intotdeauna ascunsa invelita in miere, ferita de stele, pitita printre gandurile mele.

Social, dar echidistant, incercand sa fim maleabili, incapabili de un refuz, cioplind un harbuz, sau poate dovleac, nu, nu am mai mincat de mult spanac. Dar ideea ar fi, dragi copii, atunci cand te astept sa vii, sa cucerim campii, si dealuri, si valuri, si voaluri de matase, impletite cate sase, sau sapte, ascuntand soapte de nu-ma-uita. din vremea mea, sau a altcuiva, intr-o doara, la ceas de seara.