Paracelsus - just another ordinary life

Imposibilitatea de a trai aceasta clipa perfecta la nesfarsit imi da de gandit, dar una peste alta, timpul si clipa, si clipul, si tipa, toate acestea se amesteca intr-un instantaneu caleidoscop.

Casuta din copac, desi fragila, rezistase cu succes furtunilor de idei pe care tanara posesoare le impartea generoasa cu intreaga comunitate, desi avea imunitate construita de-a lungul timpului, la poalele Olimpului.

Cum se mai invarte roata, inainte si-napoi, cum eram noi amundoi, si radeam langa un dinte, nu de minte, de dinozaur, aveam o platosa de aur, si un pumnal persan, gasit pe maidan, cu un filigran de electrum, pe langa drum, alergam, cu greutati la glezne, in cetati, faceam poze la apus. Anii s-au dus, dar caldura a ramas. Am mai facut un pas.

Inconjurati de conveniente, dincolo de aparente, ne conformam unei societati elitiste, oarecum baptiste, ascunsi dupa batiste, fulare si masti anonime. Avem gandurile prea-pline, si inimile oarecum goale, se pare.

In mijlocul conflictului personalitatea se forjeaza asemeni unei sabii de Damasc, Dar pana la urma chiar si aceasta, nu este cu nimic mai mult decat un inconvenient in drumul spre propria lumina interioara. Lumina pe care noi trebuie sa o scoatem din interior si sa o oferim lumii intregi drept ofranda.

Pe o aripa a dragonului meu preferat, infrunt vantul diminetii. Frigul ma trezeste la viata, frigul imi e prieten, adunandu-mi gandurile unul cate unul. In lumina rasaritului, ma gandesc la infinit si zambesc.

Atunci cand iti intorc spatele, aminteste-ti ca drumul ne asteapta, stii cum am urcat treapta cu treapta intregul munte, netrebnica punte pe care faceai echilibristica tinand egoismul in mana stanga, saracul, era gata sa planga, si unitatea in mana dreapta, inima ta inca asteapta sa o inveti ca nu totul doare, ca uneori te poti praji la soare, chiar daca nu ti-ai aduc mancare pentru veverite.

Sunetul rasuna adanc in suflet, inima trezita se inalta la cer, tiuitul magic face sa dispara si ultimul gand, ce mare mister!

Timpul dispare, timpul apare, timpul se contracta, Boa constrictor, strangand cu putere, trupul obosit, timpul apasa, timpul ne lasa sa ne gandim la viata intreaga, o intreaga viata, ce mai povata, pretuieste timpul, restul e nimic.

Ma ascund in mine insumi, ma retrag din lumea-ntreaga. Las copii sa aleaga de pe lista cu minuni. Stiu atatia oameni buni, toti plecati ca sa culeaga, strabatura lumea-ntreaga, revenind in sapte luni. Sapte stele cucuiete, sapte lupi pe inserat. Sapte fructe de mancat, si vreo trei perechi de ghete.

Ma invart in spirale de fum negru-straveziu, si numai eu stiu cum sa dispar in noapte. Aud niste soapte, in mari departari, Sunt ca niste cantari, Ce dispar ca niste flori galbene cu alb, musetel, rochita randunicii, curajul e intotdeauna absenta fricii. Iar noi, noi ne credem nemuritori, fara sa stim ca am murit de-atatea ori.

Castigandu-ti painea cu sudoarea fruntii, muncind toata viata, pana-n ziua nuntii cu un Soare si o Luna, cu o idee nebuna, cum ca ar trebui sa dormi suficient de mult, ca sa fii treaz tot timpul.

Ne reintoarcem la gandul de ieri, uitasem ca exista asemenea placeri pe care pielea ta nu le va suporta, desi pana e alba, iar rasul cristalin, iscat ca din senin, umpluse-ntreaga casa, era pe la amiaza, lumea era la munca, iar noi priveam o punga transparenta, batuta de vant, cum poate nu mai vezi nicicand pe Pamant.

Se zice ca uneori este nevoie sa strabati intreaga lume, pentru a aprecia cu adevarat locul in care ai vazut pentru prima oara lumina zilei. Mitul eternei reintoarceri, or poate doar amintirea unui timp in care viata era perfecta, asa cum este copilaria fiecaruia dintre noi, indiferent de greutatile ei, totul este de fapt ascund in modul in care inveti sa privesti totul cu ochi de copil, ca si cum ai vedea pentru prima oara. Acesta este motivul pentru care uneori strabati o lume intreaga, iar odata ce ai invatat sa vezi fara sa judeci sau sa emiti prejudecati, lumea se schimba pentru totdeauna. Traiesti in ea, dar numai pentru a vedea miracole la fiecare pas, sclipiri ale frumusetii eterne sau perene, aflate acolo doar pentru ochii tai. Ceilalti vor trece nepasatori, cu gandul la calatorii pe care nu le vor face nicicand, sau la un timp in care vor fi fericiti. Si in tot acest timp, fericirea si minunea de a fi este acolo, langa tine, la o aruncatura de bat. Dar tu nu o vezi. Ochii tai...

Scufundat intr-un ocean fara de sfarsit, intre gandurile de ieri si cele de maine, fara a te mai gandi la paine, munca sau somnul pierdut, termina ce ai inceput, incremenit pentru totdeauna, cel mai mare nebun, in lumea lui Aici si Acum.

Inot impotriva timpului, care alearga cu inversunare, desi eu, calare pe un pursange arab, incep sa castig teren, mai ceva ca un tren, iar trena ta era alba, transparenta, stateam amundoi de vorba la un ceai de menta si fragi si mure, inca nu puteam sa cred ca ai iesit din padure, imbracata doar cu patru din cele sapte voaluri, ai facut valuri, ai ametit audienta, incepusem sa imi schimb frecventa cu care inima imi bate de obicei, apoi ai disparut in goana dupa idei. A fost o poveste destul de buna, pentru acest sfarsit de spatamana.

Albastra umbrela a unei flori de liliac ce isi intinde aripile si zboara in noapte, eu o priveam prin ochii tai, si ma gandeam la trei vrajite soapte. Tu ai pasit pe valuri ca si cum ar fi drum, ai alergat pe lacuri, lasand in urma scrum. Privirea ta de foc mi-atinse inima, loc interzis iar sarutarea ta m-a si trezit din vis. Ai disparut in noapte, ascunsa intre pini, am alergat in graba, nu vreau sa mai suspini.

In mijlocul acelei flori de lotus  rubinii erai chiar tu dansand  ca-n alte dati. Iar raul murmurand de-atitea vieti uitate inlauntrul unui gand, isi tot vedea de drum, iar tu inveti ce-nseamna ca sa uiti, tot asteptand.

Am privit in ochii Meduzei, inima i-a impietrit. Am luat aripile lui Daedalus, Soarele s-a stins ca un bulgare de nea in miezul verii. Perii inflorisera in luna mai. Mai incolo nu-i bai daca am invatat saritura broastei pe asfaltul fierbinte. Copii fara minte se joaca de-a v-ati ascunselea cu viata. Iar Luna Isi impleteste cununa pitita dupa nori. In zori, o sa imi beau cana de ceai, o sa las in urma luna mai, si alte vise despre inocenta, si imi voi anunta prezenta la locul de munca. Curca, nurca, Dropie si strut. Iar aterizez din lac in put.

Universul ca o roata, se invarte toata in sensul acelor de ceas. Dar am ramas pentru o luna plina, intr-o lume straina, in care ceasul mergea invers. Si cu toate aceste iregularitati, timpul mergea tot inainte.