Paracelsus - just another ordinary life

In aceasta graba, in aceasta fuga dupa acel ceva, undeva, ne pierdem pe noi. Amandoi, am putea fi in Brazilia, pe acea plaja, Ce vraja ne-a invaluit toate cele 4 maini, toate cele doua paini din care am muscat cu bucurie, cand erau calde inca Nu sunt o stanca. Poate doar un pic de bolovan. A mai trecut un an.

Ma simteam oarecum izolat de intreaga umanitate, incercand sa rezolv ecuatia singuratate versus solitudine. Ma identific prea repede cu abstractul, si nu am tactul sa ma retrag din mine. Tocmai atunci a venit pisica si mi-a spus: Omule, lasa prostiile, incearca si tu sa fii normal. Ce banal!

Uneori as vrea sa pot controla Timpul. Ca energie, Kozirev ne-a spus ca e posibil ca timpul sa se dilate si sa se contracte respectand legile termodinamicii. Dar avem aici o mica problema, daca vrei sa se dilate se va contracta, daca vrei sa se contracte se va dilata. Oricum ai proceda rezultatul va fi cel opus dorintei tale. Oare daca nu ti-ai dori nimic am putea opri Timpul?

Se spune ca Repetitia e mama invataturii (Nu, nu e, Avem alte tehnici mult Mai eficiente) Dar cum Toate mi se intampla Numai mie, Daca ma apuc fortat De invatat, Cheful imi dispare Mai rapid decat Tesutul lipidic Sub influenta genei LMNA. Nu de alta, dar trebuia Sa adaug cateva cuvinte Absconse, Fara de care Aceasta poezie Nu ar fi avut sens. Prea dens?

Aroma intunecata a Ciocolatei imi invaluie Intreaga perceptie Ducand gandurile mele Undeva departe, Pe o insula tropicala, Alaturi de soarele Care, pierdut in meandrele Acestui paralizant Ianuarie, imi lipseste atat de mult, Atat de mult.

Ce este acest curent abscons care ma petrece, trece prin mine, si prin intreaga creatie, dupa o ratie a lui 3,14, da, fara ca cele doua linii paralele sa se impreuneze undeva spre plus infinit.

Simt oboseala, aceasta ceata gri, intunecandu-mi viziunea interioara, iar somnul pe care il asteptam cu atata drag altadata incearca sa fuga, sa fuga, sa fuga...

Chiar daca unii oameni de stiinta spun ca exista o valoare normala a fericirii, data de linia mediana a tuturor trairilor noastre bune sau rele, spre care vom reveni mereu, care este imuabila in general. Nu pot sa nu ma gandesc ca poate teoria punctului de asamblare a lui Castaneda ii poate oferi celui ce se adapteaza cu succes, o medoda ce va functiona chiar si in conditiile societatii moderne. Ce baliverne!

Te-am cautat de-atata timp. In cate lumi am ratacit fara sa stiu cat de usor imi e sa-ti fiu aproape. Dar nimeni nu imi spusese inca cum ca tot intunericul din lume nu poate imprastia lumina unui bat de chibrit.

Tocmai ma gandeam, daca rata regenerarii la nivel celular este de 1% zilnic atunci suntem cu totul alta persoana la fiecare 100 zile. Curios, acesta este exact un ciclu de creare a unui obicei, bun sau rau. Nu intamplator, probabil ca nu poti invata o celula batrana trucuri noi. Iar Universul zambea cu subinteles.

Imi simt capul ingreunat de ganduri cine ar fi stiut cat cantaresc unele dintre ele, bat din palme, si imi revin instantaneu. Nu m-am gandit niciodata pina acum cum ar fi sa creez un reflex conditionat intre emotiile pozitive si clipit. Cum ar fi? Cum ar fi?

Oh, acest timp care nu ne asteapta, Oh, acest trup care nu ne asculta, cateodata ma gandesc ca nu suntem aici pentru totdeauna, si privesc prin ochii celor din jur. In acea clipa mai am doar prezentul Momentul in care exist, si sunt trist. Nu mai conteaza ce film am vazut, pe unde-am trecut sau ce am facut, Totul se transforma in Neant.

Era imbracat la patru ace. Daca toata lumea o face asta nu inseamna ca este si bine, dar cand ma gandesc la tine poate ca ar trebui sa nu mai fii cu capul in nori. In zori, eram oarecum picat din Luna. Buna!

In aceasta lume a misterelor, el este si nu este in acelasi timp, dar nu in acelasi spatiu. Priveste lumea ca o panza de paianjen, dar el se va strecura printre spatiul dintre mic dejun si masa de pranz. A se administra Si cu un pic de spanz, doua grame de menta si o frunza-doua de coltul babei, de obicei sublingual, mai rar, sub forma de ceai, asta daca nu esti obisnuit cu greutatile vietii sau cu conditiile pietii, in fiecare dimineata inainte de a visa acest vis numit viata. Cine e el?

Astazi am devenit simultan constient de prezent, si trecut. Ciudat, era ca si cum eram in acelasi timp aici, si acolo. Si mi-am adus aminte de vremea cand am fost in acelasi timp in prezent, si viitor. Atunci trecutul era prezent, iar prezentul era viitor. Acum prezentul este trecut, iar viitorul a devenit prezent. Dar cele doua momente au fost legate intre ele de acel nevazut lant al evenimentelor, lasandu-ma pierdut in spatiul dintre ele. Greu de inteles. Si totusi...

Am ratacit prin intreaga lume, si, o vreme, nu m-am simtit acasa nicaieri. Uneori am crezut ca acasa e un loc in timp nu in spatiu, alegorie a copilariei mele fericite, dar pana la urma am inteles ca intreaga lume e casa mea.

Citeodata ma loveste aceasta senzatie de constiinta globala si devin instantaneu prescient. Dar nu prevad viitorul decat 2-3 secunde in avans. Ce risipa de resurse mistice si inegalabile a putut sa faca acest cameleon perfect camuflat!

Curioasa chestie se pare ca drumul spre Belgrad e mai dificil decat un pelerinaj spre Santiago de Compostella. Europa pare un continent glumet atunci cand timpul iti lipseste. Dar poate ca totul este doar un test. Qui prodest?

Pastaie, pastaie ce nu se indoaie, cam verde tu esti, nu stai la povesti, si tocmai atunci am aflat ca spatiu va disparea in neant, ca timpul insusi se va sfarsi, dar impreuna cuplul spatiu-timp creaza aceasta indescriptibila realitate pe care o vedem cu ochii nostri, si totusi nu.

Broasca privea luna, atat de minunat taiata pe jumatate, in aceasta ultima noapte din an cand oamenii coborau stelele din cer, tulburand linistea iazului.